La doar 14 ani, un elev român a inventat sistemul de monitorizare al pacienților care va revoluționa medicina

Alexandru Tălnaci are 14 ani și este din comuna Radovanu, județul Călărași. El a creat a creat un sistem ce vizează monitorizarea complexă a pacienților din spitale și a obținut locul I la un concurs de aplicații software organizat de Universitatea Politehnică din București, informează publicația Ediția de Dimineață, care a realizat și un interviu cu tânărul inventator.
Alexandru Tălnaci a povestit că și-a descoperit pasiunea pentru domeniul IT la vârsta de... 5 ani, atunci când a instalat sistemul de operare Windows pe calculatorul părinților. „De atunci, am început să mă informez și să învăț singur, după tutoriale de pe YouTube, editarea video, electronica și programarea”.
Ideea de a inventa o aplicație în domeniul sănătății spune că i-a venit de când era mic. „Am avut probleme de sănătate și îmi vedeam părinții cum se chinuiau să găsească un spital și un doctor bun. Acest lucru m-a marcat. Când m-am facut mai mare, am început să înțeleg situația, și așa am început să creez aplicații în domeniul sănătății”, mărturisește Alexandru.
Prima aplicație inventată de el, „Bucharest Hospitals”, vine în ajutorul celor care vor să găsească un spital și un medic mult mai repede din București.
A doua aplicație în domeniul sănătății, cea pentru care a fost premiat, este Smart Health Monitoring System care „vine în ajutorul doctorilor și asistentelor, pentru a gestiona mult mai bine monitorizarea pacienților și a oferi un grad mare de siguranță”, explică Alexandru.
Aplicația „are în componență o brățară inteligentă wireless, pe care pacientul o va primi la internare cu istoricul lui. Aceasta măsoară pulsul și temperatura acestuia. Brățara cuprinde și un buton de panică, pe care pacientul îl poate apăsa dacă nu se simte bine, iar semnalele vor fi trimise în timp real către camera de gardă, unde va fi instalat un soft de monitorizare și hub-ul principal wireless.
Monitorizarea permanentă face diferența dintre viață și moarte. Orice secundă contează. De asemenea, la sistem pot fi conectați diferiți senzori și module wireless cum ar fi: senzor de ușă; senzor de efracție; senzor de mișcare; senzor de inundație și modul de relee. Pe lângă acestea, am mai inventat și un modul care are în componență: senzor de gaz, fum și temperatură. În momentul în care unul dintre senzori se declanșează, va informa automat utilizatorii softului și instituțiile de urgență”.
Pentru a realiza acest proiect, Alexandru a lucrat timp de 3 săptămâni, câte 3-4 ore pe zi. Singur, pentru că nu e nimeni să-l îndrume. „Tot ce am realizat până acum, am învățat din tutoriale de pe YouTube, iar părinții mei au fost singurii care m-au sprijinit financiar până acum, cumpărându-mi cele necesare dezvoltării proiectelor”, mărturisește adolescentul.
Deși nu are vreun mentor care să-l îndrume, Alexandru a câștigat cu proiectele lui numeroase premii, la competiții naționale și internaționale.
Citiți interviul integral cu Alexandru Tălnaci aici.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)