ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ciobanul Gheorghe Cioarcă, din Cheile Jietului, vorbește despre meseria, pe care o practică de câțiva ani, ca fiind una plină de responsabilități, dar și de mari bucurii, atunci când animalele sunt sănătoase, iar rezultatele încep să apară, scrie Cronica Văii Jiului.

„Eu am toate funcțiile. Sunt președinte și prim ministru și ministru la toate ministerele. Eu am răspundere, exact cum are un președinte de țară. Și eu le coordonez mâncarea, sunt și medic, umblu de sănătate și abia așa am rezultate. Deci am multe funcții, nu sunt chiar ultimul”, spune Gheorghe Cioarcă, potrivit sursei citate.

Gheorghe Cioarcă spune că stă la intrarea în Cheile Jietului de peste 40 de ani. Acolo e viața lui și nu vede altceva mai bun de făcut.

„Cea mai frumoasã perioadă este asta și vedeti că sunt tare emoționat. Ați venit în cea mai frumoasă perioadă. De ast’ noapte mi-au tot fãtat un număr mare de oi. Acum a fătat încă una, iar dintr-un an de zile, acesta este cel mai frumos moment”, mãrturisește omul, care nu a prea apucat să doarmă peste noapte.

Ultima casă alimentată la energie electrică, pozitionată într-un soi de căldare, protejată de munti si lăsată în bătaia soarelui, adăposteste un fost sofer profesionist, care acum a devenit cioban la oi.

„Păi dacă încep acuma, până de Pasti, la 7 săptămâni, mieii mei vor avea 12 kg. E foarte bine. Sunt foarte  multumit. Scopul meu este să mă pot încadra de Pasti, ca atunci e momentul în care adunăm rezultatele. După cum am pornit, păsările care mi-au cântat azi, toate îmi spun cã e timpul potrivit. Ninge usor, iar pentru mine e plăcut”, mai spune Gheorghe Cioarcã.