ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dacă ți-a dat Dumnezeu două mâini și două picioare și te-a lăsat cu ele, de ce-ți arunci gunoaiele pe unde-ți vine și nu mergi să le pui într-un coș?  

Deși se deplasa în cârje, un bărbat fără picior a adunat azi gunoaiele aruncate de alții în zona Pieței din Focșani. A făcut asta așa cum a putut și el, ajutându-se de cârje, și fără să ceară nimic în schimb. Un alt focșănean, Ștefan Dănuț Cristian, a filmat impresionanta scenă și postat-o pe youtube. 


Ȋn imagini se observă că un echipaj al Direcției de Dezvoltare a Primăriei Focșani trece pe lângă bărbatul care făcea curat pe spațiul verde, fără să se oprească, pentru a-i da o mână de ajutor. Un trecător, impresionat de atitudinea acestui om, i-a înmânat o bancnotă, în semn de respect pentru munca depusă.
 
Dacă ți-a dat Dumnezeu două mâini și două picioare și te-a lăsat cu ele, de ce-ți arunci gunoaiele pe unde-ți vine și nu mergi să le pui într-un coș?