Legea ANTIFUMAT, modificată în Senat: Fumatul permis în aeroporturi, spitale de psihiatrie, baruri și cafenele

La doar două luni de la intrarea în vigoare, legea care interzice fumatul în spațiile închise e deja modificată în Senat. Amendamentele le permit fumătorilor să-și aprindă țigara și în clădiri, într-un spațiu amenajat pentru ei. Modificările au fost făcute într-o ședință specială a comisiilor de Sănătate și Economică.
Senatorii din Comisia de Sănătate au decis, cu majoritate de voturi, că "Fumatul este permis în spații separate, complet izolate și inscripționate special pentru această destinație, precum și pe terase exterioare amenajate în acest scop."
Și spațiul închis este redefinit. Trebuie să fie încadrat de pereți de jur împrejur și nu de un acoperiș și doi pereți, cum scrie în legea care a intrat în vigoare la jumătatea lunii martie. Asta ar permite fumătorilor să își aprindă țigara și pe terase sau balcoane.
Senatorii au luat drept model spațiul pentru fumat din interiorul Aeroportului Henri Coandă din București. Pe lângă aeroporturi și închisori, se va putea fuma și în interiorul spitalelor de psihiatrie. Dar și în baruri, cluburi și cafenele dedicate exclusiv fumatorilor, potrivit tvr.ro.
Modificările au primit avize pozitive de la toate Comiisiile. Aleșii spun că au fost bombardați cu nenumărate solicitări din partea oamenilor nemulțumiți de legea antifumat. După Senat, legea va ajunge și la Camera Deputaților.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Legea anti-fumat
Organizații: Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)