Legea antifumat ar putea fi modificată. „Spațiul public închis" va fi redefinit
La un an și jumătate de la aplicare, legea antifumat ar putea să fie modificată. Cel mai probabil se va întâmpla în sesiunea de toamnă a Parlamentului, când temperaturile vor scădea și nervii fumătorilor vor fi puși din nou la grea încercare. Kilometrul zero al schimbării va fi Parlamentul.
Președintele Camerei Deputaților a cerut deja să fie identificate zonele în care se pot amenaja noile spații pentru aleșii fumători. Unele mai apropiate de birouri și de sala de plen.
Închiderea teraselor cu pereți de folie a fost soluția pe care au găsit-o proprietarii de localuri. O găselniță la limita legii pentru care unii dintre ei au și plătit amenzi.
În Parlament nu s-au dat amenzi, dar ca să nu mai încalce aleșii legea, președintele Camerei Deputaților a dat alt ordin.
„Totuși ar trebui să se amenajeze niște locuri pentru fumat. Am vorbit cu secretariatul general totuși să găsească, clădirea e foarte mare.”, a spus Liviu Dragnea.
Pentru asta e nevoie de modificarea legii. O propunere există deja.
„Mi-am dorit să existe anumite spații destinate exclusiv fumătorilor cred că până la sfârșitul anului vom avea o modificare a legii.”, a spus Daniel Fenechiu, deputat PNL.
Liberalul vrea ca spațiul public închis să fie redefinit. Adică nu doi pereți plus acoperiș, cum este în prezent, ci trei pereți plus acoperiș.
Au fost aleși care au contestat la CCR legea antifumat, dar judecătorii nu le-au dat dreptate.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Momente dramatice la concertul lui Céline Dion: Diva s-a prăbușit pe scenă în fața a zeci de mii de oameni - VIDEO
Zboară avionul - plouă cu spume. După dârele de pe cer, Bucureștiul și Ploieștiul s-au umplut de spume. ”E de la condens”? - VIDEO
Zoe Dantes: Realitatea pe care puterea refuză să o vadă
Agent de poliție mort la doar 39 ani din cauza unui turbo cancer diagnosticat în decembrie. Fiul polițistului tocmai împlinise un an
APEL UMANITAR de la FAMILIA ORTODOXĂ. Valeriu Paloș, tatăl a șase copii, ARE NEVOIE DE SPRIJIN FINANCIAR după procedura de transplant de măduvă
6-7 octombrie: 8 ani de la sabotarea Referendumului pentru Familie, prima inițiativă cetățenească de schimbare a Constituției din istoria României
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Daniel Fenechiu Liviu Dragnea
Locații: România
Subiecte: Legea anti-fumat
Organizații: Parlamentul Romaniei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)