Liberalii vor ca peste 1,3 milioane de români să se zbată în continuare în sărăcie. Un proiect legislativ cere „stoparea creșterii aberante a salariului minim" în România

Liberalii au decis prioritățile legislative pe care le vor susține în noua sesiune parlamentară, între care se numără "stoparea creșterii aberante a salariului minim".
„Avem un proiect pentru eliminarea ajutorului social pentru persoanele care refuză un loc de muncă conform pregătirii sale, un proiect foarte bine primit de societate și un proiect care penalizează nemunca în societatea românească. Un al doilea proiect important pentru PNL încearcă stoparea creșterii aberante a salariului minim pentru că se pierd foarte multe locuri de muncă în țara asta prin creșterea din pix a salariului minim", a anunțat prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu, după reuniunea Biroului Politic Național cu parlamentarii și europarlamentarii liberali, care a avut loc la Neptun.
Dumitrescu a spus că propunerea vizează ca această creștere să „nu se mai facă din pix".
„Ar trebui să existe corelație fie între salariul mediu și salariul minim sau ar trebui să fie corelat fie cu productivitatea, fie cu inflația. Cam cum se face la pensii, dar în alt algoritm. În orice țară civilizată trebuie să existe o corelație fie cu salariul mediu, fie cu productivitatea și cu alți indicatori", a afirmat Dumitrescu.
Chiar dacă salariul minim din România a înregistrat anul acesta o creștere-record pentru Europa, dar ca mărime suntem încă departe de statele comunitare dezvoltate, cu un nivel de 5-6 ori mai mic decât fruntașele clasamentului.
Potrivit managerului de proiect, Mădălina Popescu, cercetător științific în cadrul INCSMPS, există în România 1,3 milioane de angajați plătiți cu salariul minim, adică aproape un sfert din total.
Iulian Dumitrescu a indicat că un alt proiect se referă la modificarea Codului fiscal, privind reducerea TVA și a taxelor pe muncă.
La rândul său, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor iniția și vor susține un proiect de lege pentru interzicerea traseismului politic și la nivel parlamentar, așa cum există la nivelul autorităților locale.
„Vom avea ca prioritate proiectul de lege pentru alegerea cu 50% plus 1 a primarilor și a președinților de Consilii județene. De asemenea, PNL va înainta și va susține un proiect de lege pentru introducerea votului electronic pentru că s-a demonstrat clar că sistemul de vot prin corespondență cu preînscriere restrânge dreptul de vot al cetățenilor români care se află și muncesc în alte țări. Este vorba despre peste trei milioane de cetățeni români care trebuie să-și poată exercita dreptul de vot și cărora trebuie să li se ofere această capacitate efectivă", a adăugat Orban.
El a indicat că liberalii vom introduce și un proiect de lege care are ca obiectiv îmbunătățirea relației statului cu cetățenii.
„Proiectul urmărește să nu mai plimbe cetățeanul de la Ana la Caiafa. E un proiect de lege simplu, care va spune că orice instituție care trebuie să acorde un drept solicitat de un cetățean în baza legii nu mai are dreptul să-l trimită pe cetățean la alte instituții publice pentru a obține diferite informații, ci este obligația instituției respective de a obține toate informațiile de la celelalte instituții de stat deținătoare ale acestor informații, astfel încât să decidă acordarea dreptului către cetățeni. De asemenea, lucrul acesta este valabil și pentru firme", a arătat Orban.
Liderul PNL a subliniat și că prioritatea PNL este să respingă în Parlament toate ordonanțele emise de Guvernul Tudose.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)