Liderul "Mișcării 64 de Comitate" Transilvania, Szőcs Zoltán, arestat. HVIM: Anchetatorii să dea publicității probele împotriva liderilor noștri

Președintele "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania, Szőcs Zoltán, acuzat că i-ar fi instigat pe membrii organizației să confecționeze dispozitive explozive,unul dintre acestea urmând să fie detonat în Târgu Secuiesc, de Ziua Națională a României, a fost arestat de Curtea de Apel București.
Reprezentanții "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania le cer anchetatorilor să dea publicității probele pe care le au împotriva liderilor organizației, în baza cărora aceștia sunt cercetați, purtătorul de cuvânt Tóth Bálint solicitând, de asemenea, partidelor maghiare "să ia atitudine"
Tóth Bálint, purtătorul de cuvânt al "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Târgu Secuiesc, că procurorii au tras concluziile legate de Szőcs Zoltán dintr-o "presupusă conversație", în timp ce la perchezițiile de marți au găsit doar câteva volume semnate de Wass Albert, "care nu sunt bombe și nu sar în aer".
Potrivit informațiilor postate pe pagina de Facebook a organizației, Tóth Bálint a cerut autorităților să dea publicității întreaga conversație care ar fi avut loc în 10 octombrie între Beke István și Szőcs Zoltán, întrucât în ziua menționată, conform purtătorului de cuvânt, cei doi nu au luat legătura nici telefonic, nici personal.
Tóth Bálint a cerut autorităților să dea publicității și rezultatele anchetei pirotehnice făcute în cazul lui Beke István, afirmând că aceștia nu au probe legate de fabricarea de bombe.
"Vrem să știm din ce motive sunt supravegheați membrii organizației noastre, organizație care se ocupă de evenimente culturale și susține demersurile pentru autonomie. Întrebarea este dacă și alți reprezentanți ai ONG-urilor similare sunt supravegheați?", a spus Tóth Bálint.
În opinia acestuia, cercetarea membrilor "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" poate fi considerată violarea unor drepturi fundamentale. Tóth Bálint a cerut partidelor maghiare din România "să ia atitudine" în cazul lui Beke István și Szőcs Zoltán, potrivit Mediafax.
Curtea de Apel București a admis, miercuri seară, propunerea procurorilor Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a dispus arestarea preventivă a lui Szőcs Zoltán pentru 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă, ci poate fi contestată de președintele "Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au reținut, marți noapte, pe Szőcs Zoltán pentru instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
DIICOT susține, într-un comunicat de presă, că pe 10 octombrie Szőcs Zoltán i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a Mișcării de Tineret 64 de Comitate" Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
"Există suspiciunea rezonabilă că, în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă «Mișcarea de Tineret 64 de Comitate» - HVIM le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetățenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului «Ținut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10.10.2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, suspectul S. Z. i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să-l detoneze în public, pe raza județului Covasna, în timpul manifestațiilor prilejuite de sărbătorirea de către cetățenii români a Zilei Naționale de 1 Decembrie, inculpatul Beke Istvan Attila, membru marcant al respectivei formațiuni naționalist-extremiste concluzionând: «Facem»", se arată în comunicatul DIICOT.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

”Conspiraționiștii” au avut din nou dreptate: Guvernul SUA a confirmat că americanii au fost ”otrăviți” cu dioxid de sulf în scopul geoingineriei climatice

Doi medici rezidenți de la un spital din Iași, de 28 și 31 de ani, au murit subit la două săptămâni distanță

Ziarista Anca Andrei Vintilă, despre cazul morții lui Rareș Ion: Cei din MAI sunt ocupați să vâneze postări electorale pe Facebook, să dea amenzi, să intre cu mascații peste influenceri

Doliu în lumea afacerilor: ”Regele băuturilor spirtoase” din România a murit subit la 59 de ani

Valul de decese din sistemul medical nu se oprește: Chirurgul Gabriel Băzăvan a murit subit în Vinerea Mare, amplificând durerea și neliniștea din lumea medicală
Recomandările noastre

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?
Secțiuni: Social
Persoane: Beke Istvan Attila
Locații: România
Subiecte: Extremism maghiar Ţinutul Secuiesc
Organizații: Mișcarea de Tineret 64 de Comitate
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)