MAI și STS, obligate să plătească daune morale pentru că nu au protejat viața unei femei, ucisă de fostul concubin

MAI și STS sunt obligate să plătească daune morale în valoare de 150.000 de euro pentru că nu au reacționat atunci când o femeie le-a cerut ajutorul să o apere de fostul concubin, care a împușcat-o, în cele din urmă. Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nu e definitivă, informează Mediafax.
Înainte de a fi ucisă, femeia a depus mai multe plângeri, împotriva fostului concubin, care o amenința cu moartea, dar autoritățile nu au avut nicio reacție. Avocații familiei, au cerut despăgubiri acestora și sunt obligate să plătească în total 150.000 de euro fiului și părinților unei femei care a fost împușcată în cap, de fostul concubin, cu o armă de vânătoare, în luna ianuarie a anului trecut.
"În principiu este o decizie în premieră, dar nu este definitivă și atunci așteptăm. Sperăm să rămână neschimbată hotărârea pronunțată în apel. Ca și durată a procesului, peste un an, undeva la un an și jumătate, s-au audiat martori. Întemeierea acțiunii noastre a fost pe nerespectarea dreptului la viață al victimei, respectiv încălcarea articolului 2 al Curții Europene a Drepturilor Omului, Dreptul la viață, prin faptul că autoritățile nu au venit la timp în spirjinul victimei care a sunat la 112, care a formulat plângeri penale și s-a ajuns la ce s-a ajuns până la urmă, nu i-a fost ocrotit dreptul la viață, pentru că dreptul la viață presupune ca persoana respectivă să fie apărată în concret și nu este un drept iluzoriu. Părți civile s-au constituit copilul și părinții victimei, raportat la relațiile foarte apropiate dintre ei", a declarat, Roxana Talpeș, avocat în cadrul Societății de avocați „Chiriță și asociații”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)