ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministerul Afacerilor Interne a inițiat două acte normative prin care se reglementează procedura de ridicare a mașinilor și se introduce ca regulă interzicerea parcării pe trotuar.

"Trebuie să plecăm puțin de la principiul de bază. Noi avem acum o modificare a unei hotărâri de Guvern care ne lasă într-un spațiu și într-un text al ordonanței pe care îl avem în vigoare și noua lege, în care noi am stabilit niște cazuri în care se ridică (mașinile — n.r.), cazuri distincte, identificate, ca să nu mai avem discuții că acolo s-a ridicat sau acolo nu s-a ridicat, să nu ridicăm între blocuri, să nu ridicăm în zonele unde nu o impune într-adevăr situația. (...) Hotărârea o punem în aplicare ca urmare a deciziei Înaltei Curți. Dar noi încercăm să rezolvăm toată problema prin acel proiect de lege, unde rezolvăm întregul cadru legal al opririlor, staționărilor și ridicărilor", a explicat Florentin Brăcea, șeful Direcției Rutiere a Poliției Române, în dezbaterea care a avut loc la Centrul Cultural al MAI.

El a precizat că în prezent pot fi ridicate doar mașinile de pe partea carosabilă. "Acum se pot ridica mașinile doar de pe partea carosabilă. Noi, în noul proiect de lege, (...) am zis că se pot ridica și mașinile de pe trotuar și instituim niște reguli pentru parcarea pe trotuar — să fie unde locul permite acest lucru, unde avem marcaje, unde avem indicatoare, unde administratorul drumului și-a dat un aviz și bineînțeles ne solicită nouă, Poliției Rutiere, acest lucru", a spus Florentin Brăcea.

Acesta a declarat, potrivit Agerpres, că sunt prevăzute în proiecte și măsuri în cazul șoferilor care se vor încuia în propriile mașini pentru ca acestea să nu fie ridicate. "Am prevăzut să nu le mai ridicăm, dar sunt metode polițienești de a-i scoate din mașină pe acei conducători auto", a explicat Brăcea.

Reprezentanții MAI, între care și Dumitru Jianu, adjunctul inspectorului general al Poliției Române, au prezentat pe larg noutățile aduse de cele două acte normative.

Se vor ridica doar mașinile parcate neregulamentar și care îngreunează circulația celorlalte categorii de participanți la trafic. Se va stabili în mod clar când se vor ridica mașinile, respectiv: când vehiculul este staționat pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă și la o distanță mai mică de 15 metri înainte și după acestea, pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 10 metri înainte de acestea, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 10 metri de colțul intersecției, în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjenește circulația vehiculelor, pe pistele obligatorii pentru pietoni și/ sau bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare, pe platforma căii ferate industriale sau de tramvai, pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres și a celor naționale europene.

Nu se vor mai ridica mașinile atunci când sunt persoane înăuntru sau atunci când conducătorul auto se prezintă la locul unde a parcat până ca mașina să fie ridicată. În acest caz va exista o taxă doar pentru ridicare, nu se va plăti și transportul și depozitarea. Vor putea fi ridicate și mașinile parcate neregulamentar pe trotuar sau pe pistele de bicicliști — până în prezent se puteau ridica doar cele parcate neregulamentar pe partea carosabilă. Activitatea de ridicare va fi în responsabilitatea administratorului drumurilor (primăriile).

Aceste aspecte au fost prezentate de mai mulți reprezentanți ai MAI marți într-o dezbatere publică a proiectului hotărârii Guvernului pentru completarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și a proiectului de lege pentru modificarea și completarea aceleiași ordonanțe.

Potrivit precizărilor reprezentanților MAI, aceste acte normative au fost inițiate ca urmare a unor hotărâri judecătorești date de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Curtea de Apel București, prin care s-a decis că ridicarea de mașini nu se mai poate realiza pe baza hotărârilor consiliilor locale și prin care Guvernul a fost obligat să emită proceduri în acest domeniu.