MODIFICĂRI importante privind acordarea concediului de odihnă. Ce e hotărât Guvernul

Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, potrivit unei hotărâri a Guvernului.
În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu.
Modificările legislative survin ca urmare a unei Hotărâri adoptate ieri de Guvern, prin care se revizuiesc HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
Durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează și pune în aplicare dispozițiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
"Comisia Europeană, prin scrisoarea de punere în Întârziere-Încălcare nr.2013/4233, consideră că legislația națională din Codul Muncii din România și din HG 250/1992, nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88/CE și a invitat Guvernul României să prezinte observațiile necesare. Urmare acestei solicitări, România a realizat demersurile legislative de modificare și completare a Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.", se arată în comunicatul Guvernului.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: România
Subiecte: Guvern Dacian Cioloș CV
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)