Magda Vasiliu, revoltată după o nouă situație absurdă: „Statul își bate iar joc de mine și de familia mea“

Magda Vasiliu, care se află în Italia pentru a-și trata băiețelul bolnav de cancer, evidențiază pe Facebook o nouă problemă a legislației din România și îi cere o rezolvare ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan.
„Doamna ministru Carmen Daniela Dan, cam ce ar trebui să facă un cetățean aflat în următoarea situație? Înca o minune a legislației noastre ni s-a ivit azi în cale....Soțul meu, Cosmin Stoian, și-a pierdut toate actele aici, în Italia. Procură la ambasadă pentru ca cineva să-i poată obține CI, face poză, declară domiciliul, etc. La București, ni se spune că nu se poate face pentru că nu a fost depus certificatul de căsătorie în original.
Acum, noi în Italia nu avem originalul, ăla e pe undeva prin casă, la București. Evident că n-avem cum să ajungem acasă, cineva să ne spargă ușa și să caute actul este greu de găsit. Întreb și eu: Ce soluții are statul meu pentru mine? Cum mă ajută statul? Nu mă ajută...Ba mai mult, își bate iar joc de mine și de familia mea....mi-e greu să cred că într-o țara europeană, în 2017, nu există un sistem în care, dacă introduci CNP-ul cuiva, să nu poți afla totul: stare civilă, permis, etc", a scris Magda Vasiliu pe Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)