Persecuția religioasă în vremea domnului Ceaușescu (doar pentru că m-aș fi exprimat astfel aș fi putut fi exmatriculat din liceu sau din facultate, titulatura oficială a individului fiind tovarășul Nicolae Ceaușescu Secretar General al Partidului Comunist Român, Președintele Republicii Socialiste România etc) era atenuată față de teroarea din anii ‘50 ai secolului trecut, în 1988 când am început școala militară se simțea deja în aer adierea sfârșitului de epocă, cred că prea puțini dintre colegii mei mai credeau că-și vor construi cariera în comunism.
 
Trebuiau respectate totuși anumite convenții, ofițerii ignorau un lanț cu o cruce purtat la gât dar nu cred c-ar fi ignorat dacă ne-am fi făcut cruce trecând în formație pe lângă biserică. După perioada de una – două săptămâni cât a durat să fim echipați, să primim o minimă instrucție militară, am plecat timp de o lună la munci agricole. În acea perioadă m-am apropriat de un coleg, jucam șah împreună. Era student la Automatică în Cluj, era neoprotestant, un neoprotestant tipic până la caricatură, vocabularul, inteligența, faptul că mă cam bătea la șah și că rezolvam împreună probleme de matematică, toate mă făceau să-mi petrec timpul liber împreună cu el. După întoarcerea de la munca în agricultură a început o instrucție militară dură punctată de ore teoretice ținute de ofițeri având diverse specialități.
 
Cred că după două sau trei săptămâni am avut prima oră cu un soi de ofițer politic, nu-i mai țin minte titulatura exactă, țin însă minte că ceilalți ofițeri nu-l respectau, era o chestiune foarte vizibilă. Nu mai țin minte cum s-a exprimat individul, cert este că ne-a întrebat cine crede în Tipul de Sus, cred că am reprodus oarecum exact exprimarea. Desigur, nu m-am ridicat, știam de la bunici ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi făcut-o. Singurul care s-a ridicat a fost prietenul meu neoprotestant. A urmat o sesiune de țipete și de urlete, mă gândeam ca în cursul serii, în timp ce jucăm șah, să-i zic prietenului meu să aibă o epifanie și ca la următoarea oră de instrucție politică să-și reconsidere poziția. Am jucat șah, i-am zis ce-am avut de zis, țin minte că prietenul meu a schimbat vorba. După vreo două zile - ca prin minune - s-a spart o țeavă de la toaleta dormitorului clasei noastre. Apa murdară, urina etc toate curgeau în subsol, era impetuos necesar ca țeava de scurgere să fie reparată sau ca cineva să scoată periodic mizeria și să o care la canal. În lunile care au urmat până la terminarea școlii nu s-au găsit fonduri pentru repararea țevii. S-a găsit însă o soluție, prietenul meu neoprotestant a fost scutit de instrucție practică și teoretică, de atunci a avut o singură sarcină: să golească subsolul.

Seara mai jucam șah, țin minte că prietenul meu cam puțea a toaletă. Eu am plecat la Timișoara, el la Cluj, de zeci de ani de zile nu mai știu nimic de el. În cursul zecilor de ani care au urmat m-am gândit adeseori la el și la exemplul său.

Și la creatura preocupată de credința celorlalți în Tipul de Sus mă gândesc câteodată. Tolerată și disprețuită,  i-a dezonorat pe toți câteva luni mai târziu: ofițeri tehnici, specialiști militari, tehnocrați aseptici au primit de la creatura fără credință și de la altele asemeni ei ordinul de a trage în oameni la Timișoara.
 
Și au tras.