Marcel Vela a prezentat noul acord dintre MAI și BOR pentru Sfintele Paști. Ce s-a schimbat după intervenția președintelui Iohannis

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat nouă procedură prin care românii pot primi „Sfintele Paști” și Sfânta Lumină cu ocazia Învierii Domnului.
Astfel, conform noii înțelegeri, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă și vin, numită Paști, sfințită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie, după Sfânta Liturghie, va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 07:00 –17:00, în toate parohiile din Patriarhia Română, de către personalul clerical și de voluntari. În vechea versiune a acordului, oamenii urmau să ia „paștile” de la locuri special amenajate din incinta bisericilor.
Tot conform noii înțelegeri, Sfânta Lumină va fi distribuită la casele credincioșilor de personalul clerical și voluntari - care pot fi maxim 5! - fără ajutorul forțelor de ordine. Ca noutate, în cazul clădirilor cu apartamente, Lumina va fi preluată de un singur reprezentant al locatarilor, echipat cu mască și mănuși.
În vechea versiune a acordului, se menționa că doi sau trei locatari puteau prelua lumina de la voluntari și angajații MAI. Conform înțelegerii, voluntarii trebuie să aibă asupra lor echipament de protecție, format din mănuși și mască de protecție, dar și un semn distinctiv sub forma unei banderole albe la braț.
Textul integral al noului acord poate accesat pe siteul agenției Basilica.
Reamintim că MAI și Patriarhia Română au ajuns aseară la un acord, dar intervenția brutală a Președintelui Iohannis i-a forțat pe liderii Guvernului să schimbe datele problemei.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Klaus Iohannis Marcel Vela
Locații: București
Subiecte: închiderea bisericilor Învierea 2020 Învierea Domnului Lumina Sfântă a Învierii Postul Paștilor Sărbători creştine Sfintele Paști
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)