ascultă articolul

Vișinel Bălan este un activist în domeniul drepturilor copiilor instituționalizați. A trăit în centre de plasament, a trecut prin 10 astfel de instituții până la vîrsta de 26 de ani (a plecat din ultima acum 3 ani), iar din una chiar a evadat, la un moment dat.

 Un singur lucru a fost constant în viața lui: școala. Nu a abandonat-o niciodată, agățându-se de ea ca de o barcă de salvare.

„Lumea judecă superficial copiii sau tinerii care au trăit în regim insituționalizat, dar nu știe și nici nu își poate imagina ce se întâmplă în multe din aceste instituții”, spune Vișinel Bălan pentru life.ro.

După cum știm, companiile trimit în multe din orfelinate, mai ales la final de an (dar nu numai), cadouri, computere, haine etc., dar nu și iubire, atenție, afecțiune…Că nu au cum. Numai că exact asta le lipsește acestor copii. Iar cei mai mulți dintre ei suferă abuzuri, ba chiar și mor atunci când condițiile din orfelinate sunt sub orice critică.

A povestit despre cum a trăit în gara din Comănești, județul Bacău, după ce a fugit dintr-un orfelinat, cum a suportat abuzurile din partea unor tineri mai mari ca el care trăiau în acea gară, cum a văzut atunci că suferința lui era suferința multora, pentru că lângă el erau fie copii ai străzii care sufereau la fel, fie mame cu copii, care trăiau, de asemenea, în sala de așteptare a gării.

„Viața asta i-a omorât pe unii și i-a transformat pe alții. Unii au reușit să treacă peste suferință, alții, nu! Eu le spun copiilor de la Desenăm viitorul că trebuie să ierte, fiindcă dacă nu vor trece peste abandon și peste ceea ce simt azi, vor ajunge rău. Unii nu trec niciodată și se sinucid, alții găsesc cumva un sens, o cale de ieșire!”

„Eu cred că, dacă vrei să salvezi un copil, îl salvezi!”, spune Vișinel. „Nimic nu este mai grav, mai greu, mai dureros pentru un copil decât instituționalizarea!”

Vișinel luptă azi pentru acești copii. Activează în Asociația „Desenăm viitorul tău” și încearcă să-i ajute pe cei din orfelinate să se vindece sufletește, să-și găsească un drum, sau, pur și simplu, să treacă peste suferințele proprii.

„Îmi aduc aminte că la Centrul unde trăiam, dacă nu dormeam după amiaza, mă băteau. Mă băteau așa, cât să simt. Că oricum, după bătaie te lua somnul! Așa a fost după-amiaza în care mi-am cunoscut frații”...

Vișinel a aflat că vine dintr-o familie cu 13 copii, că au fost luați din brațele mamei lor din cauza sărăciei crunte în care au fost născuți.

„Arunca cu bolovani după câini, era într-un halat murdar. Mama nu știa cine este Vișinel. Fratele meu vorbea cu ea și încerca să o convingă că și eu sunt copilul ei. Nu știa decât de Gheorghe și Virgil, dar nu știa de Vișinel. La un moment dat a avut un declic și a început să plângă. M-a luat în brațe, dar pe mine asta nu m-a ajutat. Când am văzut și casa, atunci i-am mulțumit Cerului că m-au abandonat. O sărăcie cumplită, murdară, dacă aș fi rămas acolo nu aș fi făcut școală, asta mi-a devenit foarte clar atunci…”, își amintește Vișinel.