Metrorex suplimentează numărul de trenuri la orele de vârf. Intervalul orar în care vor circula

Metrorex a suplimentat numărul de trenuri în circulație la orele de vârf, între 07:00 și 09:00 și între 17:00 și 19:00, cu câte două trenuri pe magistralele 1 și 3 și cu un tren pe magistrala 2.
Astfel, pe magistrala 2 circulă 22 de trenuri (1 tren suplimentar) la un interval de 3 minute, maximul posibil, din punct de vedere tehnic, în prezent, arată un comunicat al companiei. Pe magistrala 1 circulă 21 de trenuri (2 trenuri suplimentare), iar pe magistrala 3 circulă 15 trenuri (2 trenuri suplimentare). La orele de vârf, atât pe magistrala 1 cât și pe magistrala 3 se circulă la un interval de 3 minute între Nicolae Grigorescu și Eroilor și de 6 minute pe restul distanței.
De la 1 decembrie vor intra în vigoare noi grafice de circulație a trenurilor de metrou pe magistralele 1 și 3, pentru diminuarea intervalelor de circulație, astfel: 2 minute între Nicolae Grigorescu și Eroilor și 5 minute pe restul distanței.
Compania va lua măsuri și pentru îndrumrea călătorilor cu privire la alegerea traseelor optime de acces și transport, către zonele de peron cu încărcare redusă, dar și pentru limitarea accesului în stații în situații de supraaglomerare sau de urgență.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Metrou București
Organizații: Metrorex
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)