Migranții transportau droguri, pentru a-i plăti pe traficanții care îi ajutau să ajungă în vestul Europei, prin Timișoara

O rețelea infracțională care se ocupa cu traficul de migranți a fost destructurată de polițiștii de frontieră din Timiș în urmă cu câteva zile. Dar traficul de persoane nu era singura infracțiune comisă de membrii rețelei care opera în Serbia, România și Germania.
Polițiștii spun că infractorii i-ar fi pus pe unii dintre migranți să transporte droguri peste frontieră, pentru a-și plăti astfel trecerea din Serbia în România și, mai departe, spre Germania, informează tion.ro.
Iar infractorii, profitând de conexiunile și traseele folosite pentru traficarea migranților, se ocupau și cu traficul de droguri, susțin anchetatorii.
Traficanții îi puneau pe migranții ce nu-și permiteau să plătească pentru serviciile prestate de rețea să transporte droguri. Oamenii legii au reușit să descopere două transporturi de stupefiante, mai exact cannabis. În acest dosar, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva a 22 de persoane și au cerut arestarea preventivă pentru 12 dintre ele.
Rețeaua de traficanți de migranți a fost destructurată în noaptea de 22 spre 23 mai. Membrii rețelei acționau pe raza județului Timiș, însă operau atât în Serbia și România, cât și în Germania. Ei ar fi încasat sume cuprinse între 4.000 - 5.000 de euro, pentru fiecare persoană transportată ilegal.
Grupul infracțional era extrem de bine organizat și avea membri specializați în călăuzirea și transportul migranților. După ce ajungeau în Timișoara, călătorii clandestini erau cazați la pensiuni de pe raza orașului, iar apoi își continuau drumul spre vestul Europei.
Traficanții ascundeau migranții în autotrenuri și treceau cu ei, din România în Ungaria, numai în zilele în care traficul la frontiere era foarte aglomerat. Șoferii erau plătiți cu 200 - 250 de euro pentru fiecare persoană transportată.
Sumele câștigate din activitățile ilegale sunt considerabile. Polițiștii au depistat în Vama Borș un transport de 78 de migranți, coordonat de membrii acestei rețele. Toate persoanele erau ascunse într-un autovehicul de mare tonaj.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Primărița din Montreal a căzut din picioare în timpul unei conferințe de presă - VIDEO

Români batjocoriți de Lufthansa pe aeroportul din Munchen: ”În data de 3 decembrie am avut programat zborul, iar noi nu am ajuns acasă nici în acest moment”

Sunt tatăl a 9 copii și dacă nu era bunicul meu astăzi ei nu existau - Mărturisirea lui Iulian Capsali, care s-a întors la pictură pentru o cauză nobilă: Licitație de Artă și Concert Tronos Junior la evenimentul dedicat mamelor și copiilor ART for LIFE

Parlamentul European a votat aprobarea Portofelului Digital. România va avea la dispoziție doi ani să-l implementeze

Doliu în lumea muzicii din România. Filarmonica Brașov anunță moartea subită a violonistei Valentina Prună. Se vaccinase "pentru a opri pandemia"

Redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor ar fi încercat să se sinucidă, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp, la 150 km/h. Nu au fost găsite urme de frânare pe carosabil
Recomandările noastre

7 întrebări-cheie despre 7 octombrie: Ce se ascunde în spatele Minciunilor tandemului Netanyahu-Hamas - A Doua Primăvară Arabă

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)