De ziua Statelor Unite ale Americii, filosoful Mihai Șora a povestit pe o rețea de socializare experiența prin care a trecut în urmă cu trei ani, când și-a dorit să meargă, într-o excursie, pe tărâmul american. Atunci i s-a cerut nu doar dovada că are două mii de dolari într-un cont bancar („n-aș avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună”, spune Mihai Șora), ci și să demonstreze că are un loc de veci în România („ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea «organelor» americane că aș dori să emigrez”). „Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), așa că am renunțat la excursie”, scria domnul Șora.

Unii au spus că de vină pentru această situație ridicolă ar fi fost doar funcționarul de la Ambasada SUA, care a dovedit exces de zel. Alții i-au scris lui Mihai Șora că „sistemul american este prea perfect să poată fi înțeles de toată lumea”. Sau că „pe americani nu îi interesează cine sunteți în România, vârsta, cultura, ce reprezentați pentru România. Pentru ei sunteți un simplu cetățean român care, ca și atâția alții, trebuie să respecte niște criterii de turist”.

Astăzi, Mihai Șora le-a răspuns tuturor astfel:

 „Am citit de curând că 42 la sută dintre utilizatorii limbii române ar fi analfabeți funcționali. Nu-mi dau seama în ce măsură acest procent este exact și nici nu am posibilitatea de a-l verifica (neavând acces la toată ginta cuvântătoare), însă – din tot ce am putut observa de-a lungul timpului, inclusiv pe meleaguri feisbuchiste – pot spune că sunt oameni care, într-adevăr, nu pricep ceea ce citesc. Ei nu fac, pur și simplu, conexiunea dintre semnele înscrise pe o pagină de hârtie sau pe un ecran și înțelesul acestor semne. Nu este vina lor: au fost duși de valul vieții (și al supraviețuirii), uitând să și gândească sau – mai plauzibil – nu au fost înzestrați, de la bunul Dumnezeu, cu prea multă minte.

Mai există, pe lângă această categorie de oameni, cel puțin încă două.

Sunt cei care, indiferent ce ai spune sau ai scrie, vor trage mereu spuza pe turta lor, se vor auto-proiecta ca model, punct de referință, centru de greutate al Universului. Scrii că, de la o anumită vârstă, e mai complicat să obții o viză pentru America deoarece birocrația te epuizează înainte să te epuizeze cei 90 și ceva de ani? – Ei vin iute și-ți arată că n-ai decât să ai 30 de ani, cine te-a pus să ajungi la vârsta asta, uitați-vă la ei ce bine o duc cu câteva decenii mai ușurei pe cântarul vârstei! Acestora le răspund că abia aștept să-i sărbătoresc la centenarul lor (à propos, buletinul meu – cât se poate de românesc – expiră la data de 7 noiembrie 2058, iar, până atunci, bănuiesc că vor intra în vigoare recentele măsuri de simplificare a birocrației de la Evidența Populației).

Și mai există categoria… – cum să-i numesc fără să-i ofensez? – detractorilor din vocație. Poate pentru că ei înșiși au fost mințiți sau trăiesc o mare minciună în viața lor personală, acești oameni nu obosesc să te calomnieze, oricare ar fi textul, contextul, pretextul ieșirii tale pe scena publică. La această înclinație naturală de a denigra (înclinație pe care nu o poți neutraliza în vreun fel, oricâte argumente ai aduce, căci sunt oameni care și-ar vinde Mamă și Tată dacă ar obține vreun beneficiu de pe urma acțiunii lor), se adaugă (prin agravare) particularitățile României de astăzi: o țară cu resurse inepuizabile de înțelepciune și bunătate apăsate de talpa groasă a stâlcitorilor de minți și suflete care au făcut din răutatea lor o profesiune de credință.

Va fi nevoie de mulți ani (și de multe generații) pentru ca duhorile securiste să dispară din ograda nației noastre, iar aerul public să redevină curat. Cum spuneam: buletinul meu expiră în 2058. Am tot timpul.”