Militari români întorși din Afganistan, puși să doarmă pe jos, într-o sală de sport, la întoarcerea în țară. REACȚIA MAPN

În data de 21 februarie, avionul, care a adus din Afganistan peste 150 de militari români, a aterizat pe Baza Aeriană 90 Otopeni. La sosire însă, aceștia nu au avut parte de o primire așa cum se cuvine. Deoarece avionul Hercules, care urma să-i aduca de la București la Câmpia Turzii, decola abia a doua zi dimineață, militarii au fost duși pentru a-și petrece noaptea într-o sală de sport din Otopeni, fără paturi, apă sau mâncare. Timp de peste șase ore, militarii întorși de pe frontul de luptă au dormit direct pe podea, folosindu-și ranițele pe post de perne.
MAPN a oferit o explicație pentru faptul că militarii români au fost cazați într-un spațiu impropriu. Într-un comunicat oficial Ministerul Apărării spune că durata dintre zboruri a fost prea scurtă pentru cazarea lor într-un spațiu special destinat.
"Referitor la articolele apărute astăzi (ieri, n.r.), despre repatrierea militarilor Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani”, Secția presă a M.Ap.N. face următoarele precizări:
Activitatea de repatriere din Afganistan a personalului Batalionului de Infanterie Protecția Forței a fost planificată în perioada 7 februarie - 3 martie, cu aeronave C-17 Globe Master III puse la dispoziție de NATO prin programul Strategic Airlift Capability. Acest tip de aeronavă operează numai pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București.
La data de 21 februarie au fost repatriați 152 de militari, majoritatea de la Batalionul 811 Infanterie din Dej. Aeronava C-17 Globe Master III a aterizat la București în jurul orei 24.00.
Având în vedere distanța mare între București și localitatea de dislocare - Dej, Statul Major al Forțelor Terestre a solicitat sprijinul pentru transportarea militarilor cu o aeronavă a Forțelor Aeriene.
Conform procedurilor, deplasarea militarilor de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” până la Baza 90 Transport Aerian a fost efectuată cu autobuze, concomitent cu descărcarea materialelor și echipamentelor. Acestea au ajuns la aerodromul militar în jurul orei 1.00, unde au fost verificate de reprezentanții Poliției de Frontieră și ai Poliției Militare, activitate ce a durat circa două ore. Paletizarea celor aproximativ șapte tone de materiale, pentru a fi încărcate în avionul C-130 Hercules care urma să le transporte la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, a început după ora 3.00.
Militarii au așteptat paletizarea materialelor într-o facilitate a Bazei 90 Transport Aerian, folosită ca sală de sport, având în vedere că durata dintre zboruri a fost prea scurtă pentru cazarea lor într-un spațiu special destinat.
Primul zbor (cu 53 de militari la bord) spre Câmpia Turzii s-a desfășurat între orele 6.15 – 7.00, iar al doilea (cu 50 de militari la bord) în intervalul orar 8.30 – 9.15.
Aspectele administrative privind defluirea efectivelor în garnizoanele de dislocare au fost stabilite, de comun acord, între cele două categorii de forțe (SMFT și SMFA)", a precizat MAPN în comunicatul oficial.
Pe același subiect

SPECTRUL FOAMETEI MONDIALE. The Economist confirmă Rusia: OAMENII VOR MURI DE FOAME. COPERTĂ teribilă, cu cranii în spicele de grâu

Dr. Geanina Hagima: Consecințele dezastruoase ale măsurilor luate în ultimii doi ani. România în pericol de a fi depopulată în ritm accelerat. STUDIU EXCLUSIV

Viitorul demografic al umanității (III). Jesús Fernández-Villaverde: Schimbări sociale. Fertilitatea scăzută și îmbătrânirea populației. Un copil, mulți adulți. Viața la țară

Av. Gheorghe Piperea: Cum să nu iei amendă dacă nu te autorecenzezi online. Ce „surpriză”: oirovizionul fu câștigat pă valoare!

Av. Elena Radu: Ce se ascunde în spatele recensământului populației și locuințelor

Av. Elena Radu: De ce este ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL Recensământul Populației și Locuințelor din România. Sesizare CASD către Avocatul Poporului
Recomandările noastre

Vaccin, Război, Moarte - Rețeta Marii Restetări. Unde sunt fotografiile cu mortala monkeypox? Variola maimuței sau reacții adverse la vaccinul Covid? Cititorii ActiveNews sunt mai inteligenți decât „marii resetori”

COVID-19 și Variola Maimuțelor - Aceeași Mână, același Scenariu?

„Tratatul pentru pandemie” deschide calea către instaurarea, prin OMS, a globalismului tehnocratic. Directorul nealeas al OMS va avea în mâini puterea de a declara DICTATURA SANITARĂ GLOBALĂ, cu o forță de acțiune proprie propusă de Bill Gates

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)