Ministerul de Interne a sporit măsurile de securitate la granița cu Serbia din cauza imigranților

Ministerul de Interne a anunțat că a alocat forțe suplimentare de la Poliția de Frontieră și Jandarmerie la frontiera cu Serbia după ce în această săptămână au fost depistate două încercări de trecere ilegală a frontierei de către grupuri mici de imigranți.
Măsura a fost luată de către reprezentanții ministerului condus de Petre Tobă după ce, în această săptămână, au fost depistate două încercări de trecere ilegală a frontierei verzi de către grupuri mici de imigranți. Astfel, începând de vineri dimineață, pe lângă dispozitivul existent, s-au alăturat mașini de termoviziune, patrule canine și echipe terestre suplimentare.
"În vederea creșterii gradului de siguranță la frontiera de sud-vest a României, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara acționează în comun cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiș, Grupării Mobile de Jandarmi Timiș, Inspectoratelor de Poliție Județene Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, precum și Inspectoratului General de Aviație, în baza unui plan comun de menținere, asigurare a ordinii publice și creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă", se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
De asemenea, echipajele de la sol beneficiază de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competență a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.
Aceste acțiuni au ca scop asigurarea ordinii publice și combaterea infracționalității transfrontaliere la frontiera de sud-vest a României. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de ultimă generație, autospeciale cu sistem de termoviziune și câini de serviciu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Petre Tobă
Locații: România
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: Jandarmeria Română Poliţia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)