Ministrul Muncii: 20% din ajutoarele sociale, acordate fraudulos

O verificare făcută în 2015 în sistemul ajutoarelor sociale a scos la iveală fraude de proporții, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. În unele cazuri, 20% din aceste beneficii au fost acordate fraudulos, a susținut ministrul, care a adăugat că a cerut ca aceste verificări să fie făcute din nou, iar cifrele au reconfirmat această situație. Dragoș Pîslaru a anunțat că, în cel mult două săptămâni, va fi publicat proiectul care va reforma „din temelii” sistemul.
„În anul 2015 Banca Mondială, pe un contract de împrumut pe care îl are cu Guvernul României a lucrat împreună cu ANPIS (Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială) pentru a reduce fraudele din sistemul de șomaj, de beneficii sociale. Ce au scor în evidență făcând un inventar la două mii și ceva de primării. Într-un caz aveam cam 20% fraude în zona de investigație, într-un alt caz aveam undeva pe la 11% ceea ce reprezintă niște sume exorbitante. Eu, când am auzit, în urmă cu câteva luni de aceste evidențe am întrebat: «de ce nu s-a reacționat?» și răspunsul a fost: «mai bine se țin sub preș că sunt lucruri care deranjează» și doi, care este un lucru foarte important, este esențial, am comandat o nouă anchetă ca să văd și cu instrumentele pe care le am eu cât de grav stăm. Și am făcut ancheta mai ales pe persoanele cu dizabilități. Și rezultatele mi-au reconfirmat și acele rezultate din 2015”, a spus Dragoș Pîslaru.
Ministrul Muncii a anunțat că va prezenta, în următoarele zile, cifrele acestor noi verificăria spus că fraudele sunt „un procent semnificativ”. „Ajutoarele acestea sociale sunt date pe baza unor documente, fără niște anchete sociale care să se facă serios, în teren. Asta este ideea”, a explicat acesta.
Dragoș Pîslaru a spus și că în cel mult două săptămâni vor fi inițiate o ordonanță de urgență și o hotărâre de guvern prin care aceste situații vor fi corectate, iar inspecția socială va fi „reașezată in temelii” și va avea puteri sporite, asemănătoare Inspecției Muncii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Dragoș Pîslaru
Locații: România
Organizații: Ministerul Muncii și Protecției Sociale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)