Ministrul Muncii, Violeta Alexandru face un apel către pensionari să aleagă pensia pe card: Pensiile cash se plătesc începând de joi

Pensiile distribuite de Poșta Română în bani cash vor începe să fie transmise de poștași începând de joi, astfel că în luna ianuarie vor exista întârzieri de 3-4 zile față de o lună obișnuită în distribuirea pensiilor, a declarat, marți seara, ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
„Nu e absolut nici un pericol (cu livrarea pensiilor în ianuarie, n.r.). Este un mic decalaj, cauzat de zilele libere de la începutul anului și vom recupera acest decalaj. Dimineață am avut o nouă ședință și fac acest lucru în fiecare zi, urmăresc de două ori pe zi, și la începutul programului și după, să văd ritmul în care se fac plățile pentru pensii. Încep de joi (9 ianuarie, n.r.)", a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24.
Ministrul Muncii a recomandat pensionarilor care pot primi pensia pe card să aleagă această metodă de distribuire a banilor. Violeta Alexandru nu a realizat, probabil, că sunt mulți pensionari care locuiesc în zone fără bancomate sau nu se pot deplasa până la bancă.
„Ele (pensiile, n.r.) sunt în acest moment în procesare pentru plata pe card, nu vor fi cu nimic afectați pensionarii care își primesc banii pe card, și fac un apel ca cei care au posibilitatea să primească pensiile pe card să o facă, pentru că, iată, contează fiecare zi în primirea banilor. Pentru cei care primesc banii la poartă, în cash, este acest decalaj cauzat de zilele libere, pe care le vom recupera”, a precizat Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a explicat că întârzierea de distribuire a pensiilor cash în ianuarie a fost cauzată de procedurile specifice încheierii anului 2019.
„Începând de joi dimineață, Ministerul Finanțelor a pregătit deschiderea de credit, sunt niște proceduri care nu se puteau face în decembrie, eu am fost foarte atentă încă de la sfârșitul anului, n-am pierdut nicio zi, m-a interesat în mod deosebit să nu existe nicio zi de întârziere imputabilă nouă, în sensul că am stat degeaba și nu am făcut tot ce era omenește posibil. S-au deschis creditele la Ministerul Finanțelor, banii au ajuns în Trezorerie, este o procedură care nu se putea face, și să fi vrut s-o fac în decembrie, până nu se închidea luna decembrie n-aveam cum să încep aceste proceduri pentru ianuarie”, a adăugat Violeta Alexandru.
Aceasta a precizat că a solicitat poștașilor să scurteze termenul de două săptămâni în care în mod normal se finalizează distribuirea pensiilor la nivel național.
„Imediat ce am venit din aceste zile libere, mă refer la toți angajații, că eu am lucrat și în această perioadă, s-au deschis creditele, au ajuns banii în Trezorerie, au ajuns banii la Poșta Română. Se încep plățile în teren cu joi dimineață, fapt care va face ca în zilele următoare oamenii să primească pensiile fără absolut niciun pericol să nu le primească. Ba chiar mi-am rugat colegii de la Poșta Română să facă un efort, și, față de perioada de aproximativ două săptămâni cât dura acoperirea națională pe întreg teritoriul României, să scurteze la o săptămână, să facă un efort. (Vor fi întârzieri, n.r.) de trei-patru zile față de calendarul obișnuit pentru pensiile care ajung cu poștașul”, a încheiat ministrul Muncii.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Iohannis a promulgat PL-X 145, LEGEA BARNEVERNETULUI - Legea Firea și Legea Orașul de 15 minute

Chestionare pentru copii în care sunt întrebați dacă au alt sex decât băiat sau fată în România la fel ca și în Australia. FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR!

Poveste parcă dintr-un film de groază: Părinții adoptivi ai unei pitice ucrainence susțin că au descoperit că aceasta, în loc să fie un copil de 6 ani, era de fapt un adult sociopat, care le-a făcut viața un coșmar

George Simion dă de pământ cu CEDO, după decizia privind căsătoriile între persoanele de același sex: Nu ne pot obliga să modificăm legislația

Tragedie: Sora Carla del Gaudio de la o grădiniță catolică din Piatra Neamț a murit după ”deteriorarea stării sale de sănătate”

A murit omul de afaceri și politicianul Liviu Goncea, supranumit ”milionarul KIA”
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)