Mitropolia Banatului a cumpărat o casă pentru familia unui deținut cu 4 copii

Inițiativa i-a aparținut Înalt Preasfinției Sale Ioan, care a vizitat penitenciarul în care acesta era încarcerat, ocazie cu care a aflat că soția și cei 4 copii ai deținutului nu aveau o locuință în care să-l aștepte.
Anul acesta Mitropolitul Banatului, alături de alți reprezentanți ai Mitropoliei, a fost în vizită la penitenciarul Timișoara și a cerut deținuților care au fost de acord cu acest lucru adresele familiilor, relatează pressalert.ro.
Reprezentanții Bisericii au avut în vedere în special familiile cu situații dificile, iar printre acestea se numără și familia unui bărbat condamnat la 3 ani și 4 luni cu executare pentru conducere fără permis.
Când reprezentanții Mitropoliei s-au dus să le ducă bunuri înainte de Paști, au constatat că familia acestuia-deținutul avea soție și 4 copii sub 10 ani- nu are o locuință
„Atunci mi-a venit ideea să le asigurăm celor patru copii o casă. Astăzi a dat Dumnezeu și am semnat contractul. Mitropolia Banatului a pus banii, iar contractul a fost semnat între vânzător și această familie. Am pus o clauză prin care deținutul și soția nu pot să vândă casa în următorii 10 ani. Astfel, copiii vor avea sigur o casă și condiții să meargă la școală. Cu ajutorul comandantului închisorii din Timișoara, deținutul a fost și el astăzi la notar să semneze contractul. Nu spunem în ce localitate este casa, pentru că vrem că familia să poată să se mute liniștită acolo după ce, în următoarele 2-3 săptămâni, vom restaura casa. Așa a dat Dumnezeu, că lucrurile să se întâmple în această perioadă cu probleme în închisori”, a spus IPS Ioan, potrivit pressalert.ro.
Deținutul va fi eliberat la sfârșitul anului
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: ÎPS Ioan Selejan
Locații: Timișoara
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)