Mitropolitul Ardealului, despre canonizarea părintelui Arsenie Boca: Biserica nu se opune
Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza a declarat că Biserica Ortodoxă Română nu se opune canonizării părintelui Arsenie Boca, cel supranumit de credincioși "Sfântul Ardealului".
Mitropolitul Ardealului mărturiseşte, într-un interviu acordat Agerpres, că "ar fi cel mai fericit om din lume să poată să semneze şi el pe actul de canonizare". ÎPS Laurenţiu Streza îndeamnă pe toată lumea să-l caute pe Dumnezeu, căutându-l pe Arsenie Boca, aşa cum acesta a lăsat scris în cărţile sale şi cum le-a spus tuturor pe care i-a întâlnit, multora schimbându-le viaţa cu sfaturile sale.
„Biserica nu se opune. Noi respectăm slujirea pe care a avut-o el. Noi îl cinstim şi la Sâmbăta o să facem un parc în faţa altarului făcut de dânsul, acolo cine vrea poate să stea. Deja am pus piatra de temelie şi pentru o bisericuţă, un schit la izvorul părintelui, o fântână a părintelui. La Sâmbăta, mai există sus o chilie săpată în piatră, va trebui să controlăm fenomenele acestea, să fie cu o rânduială. Acolo s-a apucat unul la fântâna părintelui, a pus nişte bănci şi lua banii oamenilor că stăteau pe bancă şi i-am spus: Măi nene, dacă iasă o dată părintele la tine, pe unde fugi? Ce faci?”, a spus Mitropolitul Ardealului.
Întrebat când ar putea avea loc canonizarea, ÎPS Laurenţiu Streza a răspuns: „Poate să fie rapid, poate să mai treacă timp, depinde de voia lui Dumnezeu. Îmi cereţi un lucru.... Eu pot să fac această mărturisire, că aş fi cel mai fericit om din lume, membru al Sfântului Sinod, cu atât mai mult că l-am cunoscut pe părintele, să pot să semnez şi eu pe actul de canonizare”.
Persoane: Arsenie Boca ÎPS Laurențiu
Locații: România
Subiecte: Canonizare Parintele Arsenie Boca
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

UPDATE Mesajul MApN după umilința la care a fost supus veteranul Emil Vețeleanu de Ziua Națională: „Un singur cuvânt pentru nea Emil: Respect!”

Episcopul Ignatie al Hușilor: E un non-sens să îți afirmi țanțoș dragostea de țară, atâta vreme cât îi sabotezi credința și tradițiile, atâta vreme cât faptele și vorbele tale sunt germenii dezbinării și urii, câtă vreme ești ipocrit și ahtiat după putere

Finanțare UE pentru propagandă homosexuală în liceele din România

Dan Puric: Azi vedem gunoiul care se ridică. Se distruge tot eșafodajul creștin al acestui neam: Iubirea! România de azi are un popor schilodit, trecut prin teroarea istoriei

Părintele Constantin Necula, despre testele PISA: Iertați-ne, copii dragi, că am dat rezultatele anchetei tocmai în preajma Sfântului Nicolae și că am constatat noi, competenții, incompetența voastră!

A murit de „moarte bună”? Cum își bat joc autoritățile de familia pădurarului ucis în Maramureș
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)