Zilele trecute citeam La perspective métaphysique a lui Georges Vallin. Citeam este verbul consacrat, în realitate cărțile de metafizică nu se citesc, se zboară. Se pot și citi, sunt convins că filozofarzii asta și fac, numai că diferențele subtile dintre thomism și aristotelism, ca și complementaritatea dintre subiectivismul buddhist și obiectivismul vedantin nu sunt formate din cuvinte, ci din forme rarefiate de planare și zbor. Așadar, la birou, cu mâinile pe tastatura unde scoteam note, zilele trecute mă luptam cu argumentul cosmologic în aprehensiunea Absolutului, folosind ca suport un volum scris de un sanscritolog francez taman la jumătatea secolului trecut. Mergea greu lectura pentru că sunt prost și nu pricep ușor, din fericire sunt încăpățânat, știu, nici asta nu-i semn de inteligență, uneori citesc de mai multe ori același paragraf, greu cu zborul, dar și mai greu la aterizare.

Mă cheamă nefasta, cică sunt patru țigani care-mi cercetează mașina, parc-ar vrea s-o cumpere. Mă uit și eu, nu pricep ideea, mașina mea nu-i de vânzare, las cu regret cartea deschisă și cobor. Când ajung, nu mai e nimeni la mașină, mă învârt și eu și regret că nu-i de vânzare, pentru că altfel aș cumpăra-o. Dau să intru în scara blocului, țiganii au apărut din nou, sunt pe biciclete, și mă întreabă a cui e mașina aceea. A mea, zic, bucuros că viața de zi cu zi este incomparabil mai simplă decât limitările dogmatice ale ontoteologiei tradiționale. Gând la gând cu bucurie, țiganul scoate un topor și începe să urle la mine că-mi crapă capul pentru că eu l-am lovit pe taică-su. Toporul e cu o coadă de lemn destul de uzată, iar eu sper că n-a fost folosit doar pentru a-l răzbuna pe tatăl prezumat, altfel câtă bătaie trebuie să fi mâncat omul ăla la viața lui?

Îi zic că nu l-am lovit pe taică-său. De fapt, îi strig, brusc am senzația că nu mă aude. Strigă și el la mine că mă omoară și pe mine și pe toată familia mea. Ușor de zis, greu de făcut, am neamuri prin toată țara, și prin UE pe deasupra, numai timpii de căutare cât de mult i-ar îngreuna sarcina autoimpusă. Strig că nu l-am lovit pe taică-său, cu riscul de a mă repeta, n-am avut niciun accident cu mașina. Adică am mai frecat câte o poartă cu portiera, s-a mai cățărat un Peugot peste hayon, dar în rest nu, ființe vii nu. Găinile nu se pun, nu-i așa? Repetă și el că mă spintecă cu toporul, țiganul e de cuvânt, semn de mare seriozitate din partea lui. Iese de la parter tanti Cheța, în picioarele goale. Peste vreo două zile avea să-mi spună că s-a temut foarte mult pentru mine, iese și bărbatu-său, abia mișcându-se, într-o cârjă, omul are nevoie de balustradă ca să escaladeze fie și o treaptă, dar iese să-și rupă cârja de spinarea lor. Nu, n-am strigat-o pe mama, întâi pentru că mama e în Italia, și apoi pentru că mama știe tot ce se întâmplă, așa mi-a zis mie în copilărie.

Firește că mi-e frică, toată ziua mi-a fost frică, vreau să văd și eu pe cineva care să dea târcoale apofatismului antinomic al lui Nagarjuna și să nu-l treacă spaima că i-ar putea scăpa ceva. Și vorbim doar de principii și linii directoare, nu de detalii. Vă spun sincer, când țiganul a ridicat toporul asupra mea, prima idee care m-a vizitat a fost că l-a trimis Shankara să-mi dea un "insuficient”. Trebuia să-i mai cer un răgaz pentru următoarea sesiune de calificative, dar eu ca un prost continuam să-i spun că nu l-am lovit pe taică-său cu mașina. E drept că agresiunea era doar la nivel artistic, trei țigani pe biciclete, unul ocupat cu toporul, dar cu bicicleta culcată la pământ (țiganul nu era multitasking), nefasta suna la 112 de la balcon, tanti Cheța era singurul vecin vânjos cale de trei blocuri care se oferise pe post de scut uman.

În rest, a fost mult mai scurt decât la "Românii au talent”. Poliția a venit după jumătate de oră, răstimp în care niște băieți cu experiență ar fi avut timp și să mă tranșeze, și să mă sorteze. Și-au cerut scuze și au spus să au mai fost solicitați la o altă intervenție, bănuiesc că la un concetățean atacat cu arme nucleare. Nu mă cert cu oamenii legii, în caz de ceva ăștia sunt cei care ne scot din ghearele, topoarele și nuclearele agresorilor, ei sunt apărarea noastră, a tuturor. Îmi iau declarația pe un carnețel de 70 de bani, sub forma CNP-ului meu. Mă asigură că vor merge să le dea o amendă de să le meargă fulgii și-mi explică tărășenia. Cică în urmă cu vreo două ceasuri tatăl țiganului cu toporul a colectat peturi de la pubele și apoi, poate din neglijență, poate din cauza depășirii vitezei legale, a zgâriat cu căruța un BMW negru. Proprietarul a ieșit instantaneu din casă, a evaluat paguba (trei elemente de caroserie – 2000 lei) și a luat despăgubirea în natură sub formă de 3 perechi de palme și un șut în cur la țigan, pe care tot el le-a dat, că țiganul n-avea de unde. Noroc că nu i-a spart vreun far, că-i băga pe factură și un cap în gură. Așadar, agresorul avea un BMW, eu un Ford, al lui negru, al meu negru, el ras în cap, eu cu semiplete, el bărbierit, eu cu barbă, confuzia a fost gata. Cât despre topor, n-a fost agresiune cât o tradiție de-a lor, dacă cineva din clan ia un set de palme peste fălci, vinovatul trebuie să primească un topor în parietal, să moară mama lui. Șocul civilizațiilor e povestea vieții mele, întâi cu Unul lui Plotin și apoi cu toporul țiganului.

Nu, nu vreau să fac reclamație. Adică plângere penală pentru infracțiunea de amenințare. Nu, nu mi-a fost frică, eram doar cu tanti Cheța de la parter. Pe mine nu m-a convins prea tare versiunea polițistului, eu continui să cred că de la Perspectiva metafizică mi se trage. Dacă te concentrezi și te concentrezi o zi întreagă să pricepi câteva pagini, e bine să nu spui niciodată că-ți crapă capul, nu se știe cum te caută un țigan însetat de dreptate ca să-ți ofere versiunea lui subiectivă în privința impermanenței agregatelor cosmice. Așadar, nu depun plângere, pentru ce? nici măcar n-a durat mult. A fost așa, un fel de pauză de lectură, mi-am răcorit puțin creierii, nimic mai mult. Patru țigani la vreo 18-20 ani au vrut să facă ceea ce știau ei că se face în anumite circumstanțe ale vieții: ochi pentru dinte. Iar eu am fost cu mâinile goale, protejat și ocrotit de statul român care nu uită niciodată să-mi ia impozitele, eventual cu penalizări, ca să-mi vină mai ușor dacă nu pot plăti la timp. Tot ce regret este că n-am coborât cu Georges Vallin sub braț, să le citesc un paragraf, oricare paragraf, să-i văd cum se prăbușesc la pământ cu mâinile la cap, cerșind apodictic îndurare. Vă spun eu, ar fi ieșit ditamai coincidentia oppositorum!