Monica Pop, urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu și conflict de interese

Monica Pop, managerul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice din București, a fost pusă sub urmărire penală de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru abuz în serviciu și conflict de interese. În vizorul anchetatorilor se află 4 acte adiționale ale unui contract de închiriere încheiat cu o societate comercială.
Potrivit procurorilor DNA, prejudiciul adus bugetului primăriei este de aproximativ 24.478 euro. "Nu este niciun abuz în serviciu, de niciun fel", a reacționat Monica Pop.
DNA arată că, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice, Monica Pop a încheiat 4 acte adiționale la un contract de închiriere ce fusese încheiat cu o societate comercială. Actele au fost întocmite în 2003, octombrie 2007, decembrie 2007 și 2012.
Prelungirea contractului de închiriere s-a făcut nelegal, subliniază procurorii. Începând cu anul 2003, închirierea spațiilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București trebuia să fie efectuată de către Administrația Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice – Sector 1 și ulterior de către Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitare Publice din cadrul Consiliului Local Sector 1 București. Sumele de bani încasate cu titlu de chirie ar fi trebuit să revină fie primăriei Sectorului 1 (administrator), fie Primăriei municipiului București (proprietar).
În plus, Consiliul Local Sector 1 a stabilit un cuantum minim al chiriei pentru închirierea de spații pentru servicii medicale și alte activități decât cele medicale (alimentație publică) aflate în administrarea Administrației Fondului Imobiliar al Unităților Sanitare Publice – Sector 1. Chiria stabilită prin cele patru acte adiționale a fost sub pragul minim.
Astfel, potrivit procurorilor DNA, a fost cauzată o pagubă bugetului Primăriei Municipiului București și/sau bugetului Primăriei Sectorului 1 București în valoare de aproximativ 24.478 euro. De asemenea, a fost creat un folos de aceeași valoare societății comerciale care a închiriat spațiul în incinta spitalului.
"În noiembrie 2012, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice – București, Monica Pop a participat, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic de Oftalmologie, la luarea unei decizii privind încheierea unuia dintre actele adiționale la contractul de închiriere, decizie prin care s-a obținut, în mod direct, un folos patrimonial pentru o societate comercială cu care suspecta s-a aflat în raporturi de muncă", se arată în comunicatul DNA.
În perioada 01.03.2007-14.01.2011, Pop a fost angajată cu contract de muncă cu normă parțială la respectiva societate comercială. "Fiind vorba de o perioadă de cinci ani ce precede data încheierii documentului, sunt întrunite condițiile care definesc conflictul de interese", mai subliniază DNA.
Monica Pop a declarat pentru Agerpres că nu a săvârșit niciun abuz în serviciu și a precizat că are o decizie de la Agenția Națională de Integritate conform căreia nu este incompatibilă.
"Nu este niciun abuz în serviciu, de niciun fel. Am de la ANI hârtie că nu este nicio incompatibilitate, care este pusă la dosar. Toate reclamațiile pornesc de la o asistentă care ne-a făcut vreo 500 de procese și ei știu foarte bine. Primăria nu s-a constituit în niciun fel de parte civilă. Nimic. Nu este adevărat", a spus Pop pentru TVR.
Managerul a menționat că Primăria a avut mereu reprezentant în Consiliul de Administrație al spitalului. "Totdeauna reprezentantul Primăriei a fost în Consiliul de Administrație. Nu am luat hotărâri fără el. Nu este niciun fel de altă problemă. Nu am văzut încă dosarul, o să îl văd", a mai spus Monica Pop.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)