NEREGULI la metrou. Pompierii au identificat probleme serioase la instalațiile electrice

Pompierii au identificat o serie de probleme la instalațiile electrice din stațiile Metrorex, o parte dintre ele învechite, recomandarea fiind de schimbare a lor, anunță șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Pompierii bucureșteni au terminat, săptămâna trecută, procedura de verificare a stațiilor de metrou, a anunțat, vineri, șeful IGSU, Ovidiu Vasilică și au constatat că sunt nereguli serioase în special la instalațiile electrice de la nivelul stațiilor.
"Nu dăm autorizație de protecție la incendiu pentru fiecare stație în parte. Este vorba despre o tratare de ansamblu a întregii rețele. Noi am făcut controale, am dat rezultatele și lucrăm destul de bine cu Metrorex, în ideea de îmbunătăți în special partea de evacuare, de prevenire. Pe instalațiile electrice sunt o serie de probleme. Instalațiile electrice, o parte dintre ele, sunt învechite și ar trebui să intre ușor, ușor într-un proces de schimbare. Metrorex vine cu o serie de probleme financiare. Ei trebuie să facă investiții. Aici suntem în momentul actual", a declarat Ovidiu Vasilică, potrivit Mediafax.
Pe 14 iunie circulația pe magistrala M2 Berceni- Pipera din Capitală a fost oprită zeci de minute, după ce izolația unei șine a luat foc la stația de metrou Piața Victoriei, sute de persoane fiind evacuate.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)