Nouă români pleacă din țară în fiecare oră. România pierde anual echivalentul unui oraș de nivel mediu

Nouă români părăsesc în fiecare oră țara, România pierzând anual echivalentul unui oraș de nivel mediu, potrivit celor mai recente cifre. Specialiștii spun că anul acesta vor părăsi țara alți 85.000 de români.
În 2016, populația lumii a fost estimată la 7,6 miliarde de locuitori, China, India și Statele Unite ale Americii fiind țările cele mai populate de pe glob. România, pe de altă parte, avea 19,7 milioane de locuitori în ianuarie 2016, după cum arată ultimele date ale Institutului Național de Statistică. Însă climatul socio-economic și scăderea dramatică a natalității vor face ca până în 2060, numărul românilor să se apropie de 15 milioane.
„Nu avem bone acreditate, se lucrează la negru, locuri în grădinițe nu se găsesc, creșele lipsesc cu desăvârșire. Toate aceste lucruri influențează decizia unei familii de a face sau nu mai mult de un copil. În ultimii ani românii au ales să se limiteze doar la unul, pentru a-i putea oferi acestuia tot ce are nevoie. Asta în condițiile în care, în mod tradițional, românii faceau doi-trei copii. În comunitățile defavorizate, femeile fac în continuare mulți copii, deși nu au posibilitatea să le ofere o educație corespunzătoare. Apoi, există acest tren de plecare. E interesant faptul că cei care migrază preferă să facă doi sau trei copii odată stabiliți în străinătate”, a declarat Ana Măiță, președintele Asociației Mame pentru Mame pentru Adevărul.
Concret, în ianuarie 2016 populația feminină era majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane. În ceea ce privește vârsta medie a populației, ea a depășit pragul de 40 de ani, în timp ce s-a remarcat o scădere a ponderii populației din grupa de vârstă 0-14 ani concomitent cu creșterea ponderii populației vârstnice.
De asemenea, jumătate din populația țării locuiește în mediul urban, notează statisticile INS. Mai precis, cea mai mare concentrare este în zona Nord-Est a țării (cu județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), cu o pondere de 16,5% în populația rezidentă a țării.

Regiunea București-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populația urbană reprezentând 89,2% din populația totală a regiunii. La polul opus se situează regiunea de dezvoltare Vest (formată din județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) cu o pondere de doar 9,1% în populația rezidentă a țării.
Conform Eurostat, România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populației rezidente, la 1 ianuarie 2016, țara cu cea mai mare populație din Uniune fiind Germania, iar țara cu cei mai puțini fiind Malta.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)