Numărul turiștilor ce au ales destinații în România va depăși 12 milioane în 2017, valoare ce nu a mai a fost atinsă din 1990

Turismul românesc este în creștere cu aproximativ 10% în 2017, conform datelor oficiale, iar numărul total al turiștilor care aleg destinații din România se estimează că va depăși în acest an 12 milioane, o valoare care nu a mai a fost atinsă din anul 1990, susține prim vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican.
Potrivit acestuia, numărul turiștilor străini va ajunge de asemenea la un record de peste 2,6 milioane.
„Turismul românesc este în creștere în acest an, conform datelor oficiale, cu aproximativ 10%. Pe de o parte, numărul turiștilor străini va ajunge la un record de peste 2.600.000, iar pe de altă parte turiștii români sunt în număr din ce în ce mai mare. În primele nouă luni ale anului 2017, numărul de turiști români pe destinații din România a crescut cu un milion, până la 9,5 milioane. Conform tuturor estimărilor, numărul total al turiștilor care aleg destinații din România va ajunge în acest an la peste 12 milioane — o valoare care nu a mai a fost atinsă din anul 1990. Interesant este că turismul balnear este o destinație din ce în ce mai apreciată, iar vânzările noastre pe acest segment s-au dublat în acest an', a spus Adrian Voican, într-un comunicat.
Conform informațiilor centralizate după închiderea TTR, românii au manifestat un interes în creștere pentru turismul local, la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României, principalele destinații turistice pentru sezonul de iarnă 2017 având deja un grad de rezervare de peste 90%. Cele mai căutate destinații au fost Călimănești — Căciulata, Băile Felix, Băile Govora, Valea Prahovei și Bran-Moeciu.
Pentru vara anului 2018, cu ocazia Târgului de Turism al României, au început înscrierile timpurii, iar stațiunile care conduc în topul rezervărilor sunt: Mamaia, Eforie Nord și Jupiter.
„Un interes deosebit s-a remarcat la această ediție a Târgului de Turism al României pentru litoralul românesc, dar și pentru unele destinații externe, precum Turcia (Antalya), Spania, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Croația. Ca destinații noi și promovate în forță am remarcat Albania (care sigur va prinde la turiștii români), insula Samos din Grecia, Alanya — extrema estică a regiunii Antalya. De asemenea, am observat un interes mai mare pentru circuitele internaționale, precum Statele Unite ale Americii, Iran, Argentina, Brazilia, Rusia și Iordania", a declarat, pentru AGERPRES, Traian Bădulescu, specialist în turism.
El a subliniat că au existat și câteva orașe din România care s-au promovat "destul de bine" pe fondul unui interes pentru city break-urile interne.
„Și o serie de orașe din România s-au promovat destul de bine, turiștii fiind din ce în ce mai atrași și de city break-urile interne (chiar dacă nu aleg mereu ca mijloc de transport avionul). Pe de altă parte, există o tendință a românilor de a opta pentru circuite turistice interne", subliniat Bădulescu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)