ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Scene revoltătoare au fost surprinse la o grădiniță dintr-un sat din Vrancea, Poiana. O educatoare este filmată în timp ce îi loveste, îi jignește și îi umilește pe copii.

Femeia ignoră rugămințile copiilor terorizați și continuă să-i lovească pe cei care nu au reușit să învețe o poezie, pe cei care nu stăteau într-un loc sau făceau mizerie în clasă.

În fața jurnaliștilor, educatoarea recunoaște că și-a ieșit din fire, dar spune că a fost provocată.

Poate și mai revoltător este că scenele de violență au fost filmate cu un telefon mobil chiar de un părinte al unui copil din acea clasă, potrivit digi24.ro. Acesta susține că a decis să nu intervină, pentru a putea aduna dovezi clare împotriva educatoarei.

Inspectoratul Școlar Vrancea și Direcția Județeană pentru Protecția Copilului au declanșat anchete, iar luni vor merge la grădiniță pentru a vorbi și cu educatoarea.