ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


„Fiți amabilă, pentru stația «Grigore Antipa» iau autobuzul 42 de aici sau de vizavi?” Vânzătoarea de bilete mă privește nedumerită, prin vizorul cât o palmă al gheretei. „N-am auzit de stația «Grigore Antipa».” „Există, pe cuvânt!” „Ȋn ce zonă a orașului?” Uite, nu mi-a trecut prin cap să caut și zona, când am dat search pe google maps...

„Spuneți-mi ce căutați mai exact, poate îmi dau seama”, propune vânzătoarea de bilete. Nu caut un mall, „caut strada «Radu Gyr»”. „Raducum?”, se miră ea ascuțit, din spatele geamului. „Gyr. Radu Gyr.” „N-am auzit”, îmi strigă. Suntem după „Untold”, în Cluj-Napoca oamenii încă mai au probleme cu decibelii. „N-aveți undeva o listă cu toate stațiile de pe traseul autobuzului 42?” „N-avem.” Ȋn spatele meu se face coadă. E miezul zilei și e cod galben de caniculă. Iar oamenii se grăbesc, vor să ajungă la umbră. „Ce stație căutați?” „Grigore Antipa”, spun, cu speranță. „Grigore Antipa e un muzeu în București”, se aude cineva din coadă. Știu, e un muzeu cu o girafă la intrare. Dar „e și o stație la dumneavoastră în oraș”. Ba chiar și o stradă, aveam să descopăr mai târziu, pe drumul de întoarcere. „Unde vreți să ajungeți?” „Pe strada «Radu Gyr».” „Raducum?”, se miră coada, iar vânzătoarea de bilete mă privește satisfăcută. Soarele lovește fix în miezul creierului, așa e de cald.

Traversez. Ȋn ghereta de vizavi, o altă vânzătoare servește prânzul: copane de pui cu roșii. Nu le văd în casoletă, le văd în timp ce-mi vorbește cu gura plină și-mi bate cu degetul în geamul pe care-i afișat orarul mașinii. Renunț să mai întreb de stația cu nume de muzeu și de strada „Raducum?”. Aștept 42-ul, care-i un soi de „autobuzul magic” din desenele animate, vine o dată pe oră. E extrem de cald, iar în centrul Clujului nu-i urmă de copac care să facă un petec de umbră, dar ora trece...

De pe strada „Móricz Zsigmond” pre „Alexandre Dumas” călcând

Ș-ajung în stația „Grigore Antipa”. Cel cu muzeul din București. De jur împrejur e un cartier de vile răsărite din progesul țării și din bunăstarea poporului. Urc pe strada „Móricz Zsigmond”. Scriitor, 1879 – 1942. Strada-i lungă, cât bulevardul „Regina Maria” din București. Are asfalt și borduri. 


Móricz Zsigmond a fost un scriitor maghiar. S-a născut, a trăit, a scris și a murit în Ungaria, iar despre Transilvania a spus că e „Grădina zânelor”. Strada care-i poartă numele arată fain, cum ar spune clujenii. Urcând pe ea, trec pe lângă strada „Iuliu Micșa”. Om politic.


Dr. Iuliu Micșa a fost juristconsult la Prefectura județului Someș, în perioada 1929 – 1940, iar în 1944 - prefect al județului. Îndepărtat din serviciu în perioada ocupației maghiare, a fost angajat în ianuarie 1945 la Primăria orașului Dej, unde a ocupat funcția de șef de serviciu. Trei luni mai târziu, a fost dat afară, în baza decretului de epurare administrativă. 

Strada „Iuliu Micșa” e o fundătură, dacă iei de jos o piatră și-o arunci înainte fără chef, nimerești în geamul ultimei case.

 
După ce treci de o poartă uriașă proțăpită fix pe mijlocul drumului, intri de pe strada „Móricz Zsigmond” pe „Alexandre Dumas”. Scriitor mărunt, stradă micuță. Acolo se termină asfaltul. Și începe strada „Radu Gyr”. Sau „Raducum?”.


Poet, dramaturg, eseist și gazetar român, Radu Gyr a fost condamnat la moarte de-un tribunal bolșevic pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”. Strada ce-i poartă numele e în pantă. Un drum de șantier, denivelat, flancat de bălării și plin de mormane cu nisip sau pietriș. Ȋn capătul dinspre blocuri străjuiește o toaletă ecologică. 


Sunt șapte case pe toată ulița. Trei dintre ele sunt în construcție. Vineri după-amiază, doi muncitori urcați pe-o schelă tencuiesc un perete umbrit. Ȋn rest, nu-i țipenie de om.  

 
Atât e. Pentru capătul acesta de drum, botezat așa de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca în februarie 2008, a scris Institutul „Elie Wiesel” Ministerului Afacerilor Interne, au strâns oamenii semnături, iar societatea civilă s-a mobilizat, determinând Consiliul Local să amâne schimbarea denumirii străzii. 

Ulița aceasta este miza. Ca și cum ar fi vreun bulevard central. Ca și când ar însemna o ultimă redută în vreun război, și nu un drum desfundat de țară într-un cartier chivernisit din marginea orașului. Strada „Raducum?”, despre care nici măcar clujenii, în marea lor majoritate, nu știu că există. Acolo, undeva, prin Mănăștur Sud, la capătul lui „Móricz Zsigmond” și-n prelungirea lui „Alexandre Dumas”. Ca o concesie pentru care trebuie să implorăm la infinit alte concesii.

Tăcem din gură

Din tot, ne-a mai rămas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecați în piatră dură
cu pumnii strânși, tăcem din gură.

Tăcem, parc’am tăcea de veacuri
ca niște funduri vechi de lacuri.
Și ferecat în bezna sură,
de mii de ani, tăcem din gură.

Ei – ziduri, lanțuri, temnicerii,
noi – numai cremenea tăcerii.
Ei – biciuri cu bătăi și ură,
noi – uriaș îngheț pe gură.

Deasupra vremii și genunii,
tăcem ca spinii și tăciunii.
Tăcem ca lama de custură,
tăcem mereu, tăcem din gură.

Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie și ciocane
și orice zi e-o mușcătură.
Scrâșnind din dinți, tăcem din gură.

Tăcem ca lacătul pe ușe,
tăcem ca focul sub cenușe,
tăcem… dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesătule.

Un zgomot bubuie departe,
se farmă parcă ziduri sparte
și parcă lanțuri cad în zgură.
Noi așteptăm, tăcem din gură.

Radu Gyr
(poezie compusă în închisoarea Aiud)

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews