O porțiune din Piața Universității va purta numele actorului Radu Beligan

În ședința CGMB de astăzi, 1 august, s-a hotărât ca o parte din Piața Universității să poarte denumirea actorului Radu Beligan.
"Se atribuie denumirea de Piața Radu Beligan (actor 14.12.1918 — 20.07.2016) spațiului public situat la intersecția bulevardului Carol I cu bulevardul Ion C. Brătianu", prevede proiectul de hotărâre.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunța, pe 20 iulie, că va propune CGMB ca piața dintre cele două bulevarde să poate numele lui Radu Beligan. Ea preciza că proiectul de hotărâre va conține un articol prin care se va abroga un alineat din HCGMB nr. 31/2003, care prevedea că numele unor oameni pot fi atribuite unor de străzi sau altor spații urbane după cel puțin trei ani de la moartea persoanei în cauză.
În cadrul ședinței de luni a CGMB, reprezentantul PMP Robert Turcescu a afirmat, potrivit Agerpres, că este necesară o perioadă de reflecție după dispariția unui om public. Turcescu a menționat că este și cazul lui Beligan, mai ales în condițiile în care în mediul virtual există o dezbatere despre perioada de dinainte de 1989, când actorul a fost și "un personaj de casă al regimului comunist".
Consilierul general al USB, Dumitru Dobrev, a declarat, înainte de începerea ședinței CGMB, că electoratul lor este împotriva acestui proiect de hotărâre:
"Noi am făcut un mini-sondaj pe Facebook în aceste 48 de ore cât ni s-a permis și electoratul nostru este împotrivă, pentru motivul principal că nu le convine ca Piața Universității să fie bucățelită în Piața 21 Decembrie, Piața Radu Beligan, lumea este obișnuită cu denumirea asta de Piața Universității".
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre
Secțiuni: Social
Persoane: Radu Beligan
Locații: București
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)