La început, aproape nimeni nu le-a acordat importanță. Mici organizații cu preocupări culturale, interesate de educație, de cărți și edituri. Sponsorizau profesorii pentru mastere sau doctorate în străinătate, acordau burse studenților merituoși, finanțau ziare pretins elitiste, în care erau tratate subiecte prea puțin relevante pentru ordinea și profitul de zi cu zi al puternicilor zilei, și scoteau cărți pe la edituri ce începeau să se impună. Nici nu prea conta că în spatele unor diverse denumiri se afla mereu același și același comitet tovărășesc.

 Așa a apărut, de pildă, o colecție intitulată "Societatea civilă", sponsorizată nu de o organizație, ci de Central European University Press (CEU). CEU nu era altceva decât brațul educațional al unei Fundații care ținea de comitetul amintit. Numele era prestigios doar în aparență, pentru că, în realitate, instituția universitară se născuse abia prin '93, iar faima și-o trăgea din impunerea pe piața culturală și politică, printre alții, a unor impostori și turnători notorii. Mecanismul era oarecum circular, în sensul în care organizația desemna purtătorul de mesaj, îi deschidea porțile externe, îl legitima, după care acesta prelua una sau mai multe dintre temele interesante pentru Fundație, iar prestigiul dobândit cu ajutorul discret al instituției se reverbera asupra subiectelor delicate, care trebuiau să-și facă locul în conștiința publică.

 În colecția Societatea Civilă au fost publicate doar lucrări politice, iar încărcătura lor ideologică era decisivă pentru introducerea în dezbaterea publică a unor teme. În aparență, senzația era de aer proaspăt, de diversitate și sobrietate occidentală. În fapt, aproape toate cărțile scoase aici împărtășeau aceleași presupoziții: prezentau modelul democratic ca fiind singura opțiune normală (nimic despre monarhiile tradiționale), trimiteau la lada de gunoi a istoriei teoriile politice ale lui Platon și Aristotel (adică toată gândirea clasică) și majoritatea se revendicau, implicit sau explicit, din Principele lui Machiavelli. Nu în ultimul rând, reușeau să ofere partizanilor politici naivi câte ceva de înghițit atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, suficient cât să ungă roțile dialecticii. Se servea un Popper asezonat cu Berlin și Dahrendorf, în contraparte la un Hayek și Nozick."Isn't it absolutely essential to keep a fierce Left and fierce Right, both on their toes and each terrified of the other? That's how we get things done. Of course we're non political. The real power always is”― C.S. Lewis, That Hideous Strength  Se subînțelege, cred, că pentru a avea succes o astfel de colecție trebuia să dispună și de nume mai solide, ceea ce explică și apariția unor puține cărți serioase pe lângă efemeride ideologice.

Click AICI pentru articolul integral