Pacea relativă a durat o singură zi. Nu s-a întâmplat pe 1 decembrie cum m-am așteptat, s-a întâmplat astăzi, pe 2 decembrie. În republica ONGIA, ei, cei câțiva care cred că ne reprezintă pe noi toți, au făcut legea astăzi. De fapt o fac tot mai des, cam când și cum au chef.

Primarul ales, căci așa este într-o democrație, se fac alegeri, a decis probabil exasperată de cetățenii ONGIEI, să organizeze un târg de Crăciun, pe maidanul pe care aceștia își fac mendrele aproape zilnic. Autoritățile au tolerat tacit de aproape un an de zile, prezența ilegală a cetățenilor ONGIEI în Piață Victoriei, prezența care se vrea a fi în numele nostru, al cetățenilor României. Eu unul, și la fel că mine mulți alții, nu mă identific cu ONGIA și nici cu cetățenii ei, ci, mă identific cu România și cetățenii ei. Primarul deci, a găsit o chichiță prin care îi cam trimitea la plimbare pentru o vreme pe protestatarii "ad-hoc” dar bine organizați, sau măcar le sugera să își găsească alt loc spre a protesta, sau, culmea de ce nu, să obțină o autorizație de desfășurare a protestelor.

In Republica ONGIA însă, nu contează legile decât dacă și când le servesc cetățenilor republicii. Discursul justițiar nu s-a mai potrivit cu aspirațiile de moment ale cetățenilor ONGIA, așa că aceștia, au început să își facă mendrele în piață. Au început sub ochii blânzi ai Jandarmilor să demonteze schelele, gardurile, echipamentul amplasat de primărie. Au început să îi violenteze verbal și chiar fizic pe cei care li se opuneau.

Jandarmeria a încercat o ușoară salvare a situației, ridicând 3 persoane. Apoi, s-au retras lăsându-i pe cetățenii ONGIEI să continue harababura. Între timp un bătrân a fost și el bătut de către cetățenii ONGIEI, pentru că, nu-i așa, asistăm la o Piață Universității întoarsă invers.

Previziunile sunt sumbre, și mă întreb când vom asista la neutralizarea cetățenilor României, și în sfârșit la schimbarea oficială a numelui țării, în ONGIA.

Asistam la o capitulare totală a instituțiilor statului, toți asista impasibili la aceste golăneli ieftine, legea atât de mult clamată a fugit de mult pe alte meleaguri, lăsându-ne pe toți în mâinile justiției ONGIEI. Mă întreb, a fost oare ultimul 1 decembrie sărbătorit sub numele de Români și Romania?

Acum câțiva ani, asistăm la scene oarecum similare la vecinii de peste granița, scene potențate și susținute de către UE și UȘA. După manifestații pașnice, au început violențele, și acum, după câțiva ani, privim la o divizare a țării, extremă dreapta la putere, război civil și segregare. Oare asta ne dorim și noi?

Cert este că eu unul sunt tot mai satul. Nu vreau decât liniște. Nu vreau decât să întru într-o cârciumă și să beau în liniște o bere cu prietenii mei. Să nu fiu privit cu ura, să nu privesc cu ura, de către nimeni și pe nimeni. Mi-e dor să expun oriunde îmi place, și să nu fiu privit că un criminal doar pentru că am alte idei decât cetățenii ONGIEI. Mă uit la fiica mea și mă gândesc: ce noroc că este încă așa de mică! Ce nenorocire ar fi să crească și să înțeleagă că trăiește într-un loc unde oamenii se urăsc unii pe alții. S-a lucrat intens la asta. Președinții de afară ai ONGIEI și-au dorit așa, și unii dintre noi, au scuipat pe actele Românești, pe conștiința, și și-au spus: eu de astăzi, nu mai sunt locuitor al României.  

În fine, îmi este dor de liniște, de un Crăciun liniștit, de zile și săptămâni întregi în care să nu se întâmple nimic senzațional, de oameni liniștiți, de discuțiile acelea poate plicticoase dar liniștite…am obosit de cererile tuturor, de dorințele unora și altora, de lamentările scabroase rostite de știu eu ce primadone umflate, de urletele maniacale ale unor așa ziși jurnaliști, am obosit de vânătoarea de oameni practicată în ONGIA.

Mi-e dor de România. Dar… trăim în ONGIA, și asta ne ocupă tot timpul și mai ales linistea.

La Mulți ani ONGIA!