Oglinda murdară
Deci dușmanul absolut al tfl-istilor, al corporațiilor și al altora - Dragnea - Răul absolut al României este la închisoare, iată ca totuși mai este corupție și prostie.
Unde?
La STS, condusă de CSAT, iar președintele CSAT este președintele țării. Sigur el nu are nici o vină, nici morală, nici de altă natură și nu vor ieși în stradă numiții de mai sus să i-o ceară.
Dacă un PSDist fura o găină în Vaslui era pus de Dragnea. Sau oricum era vina lui că e deasupra și a girat sistemul.
Dar Referendumul făcut degeaba și la care au fost prostiți mulți și vai!- nu cu ulei și faină, ci cu ură (ce trist!) și care a costat 35 milioane euro pentru mofturile unui redus mintal (căutați în DEX) cine și-l asumă? Pentru ură, cătușe, s-au unit deștepții și intelectualii, „ardelenii”, intelectualii, frumoșii, pentru familie și normalitate prostii, oltenii, moldovenii, „asistații social”, știrbii.
Referendumul a fost anticonstituțional! 8-0 la vot. Punct.
Până la urmă cine a fost mai prostit și cine continua sa fie !?
Nici o demisie la Cotroceni? Imediat sau chiar imediat?
Dacă pentru 8 000 euro paguba făcută de Dragnea s-au dat 3,5 ani închisoare și vrem dreptate și justiție socială; pentru o fată de 15 ani răpită, sechestrată, violată și posibil ucisă din neglijență, ce ar trebui sa se întâmple? Dacă ar fi fost fata noastră, a fiecăruia dintre noi, ce am face? Am mai ține teorii? Am mai găsi scuze penibile?
Unde e principiul? Unde e valoarea la care ma raportez, principiul universal? Sau stau în cușcă, ma simt stăpân cu badgeul la gât pus de corporație (îl port cu mândrie și la masa de prânz și ‘uit’ sa mi-l scot pana acasă adesea) și ma îndes cu informațiile livrate de „prietenii” de pe feisbuc și hoitnews?
Vaișamar!
Rușine! Mie îmi este că l-am votat acum 5 ani pe redusul mintal!
Sper că și vouă! Și sper că nu să o mai repetați!
PS Adevărul complet nu îl vom afla prea curând, la fel ca și în cazul colectiv, unde a fost Crimă! Ramificațiile duc sus și în locuri unde se intra cu insigne militarizate!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Sorin Berilă: Apel către părinți pentru stoparea taberei LGBT finanțate de Kaufland
Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred ”queer” și ”trans”. E normal așa ceva, e legal!? În Insula lui Epstein? Anunțul a fost răspândit și de graficianul Dan Perjovschi de la GDS și ”22”
ID DIGITAL OBLIGATORIU. Canada se transformă într-un lagăr digital – guvernul investește miliarde de dolari pentru supraveghere totală
România, cel mai mare regres demografic din ultima sută de ani! Pledoarie pentru nașterile naturale vs cezariene. Prof. Dr. Nicolae Suciu, medicul care a asistat 15.000 de nașteri, într-un Video-Interviu Exclusiv ActiveNews: Eu sunt pro-naștere naturală!
Ce spunea Călin Georgescu despre APĂ și l-au ironizat? Acum ONU recunoaște deschis: Lumea a intrat în era PENURIEI DE APĂ. ”Cine va crea primul o conductă de apă va fi bogat”
Măsurile lui Bolojan au dat roade - România a intrat în recesiune tehnică
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Klaus Iohannis Liviu Dragnea
Locații: București
Organizații: CSAT Presedintele Romaniei
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)