ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deși au trecut câteva zile de la marele protest de vineri, din Piața Victoriei, oamenii încă se gândesc la evenimentele de pe 10 august.

În acest sens, continuăm să publicăm opinii asupra celor întâmplate atunci. Una dintre acestea îi aparține secretarului Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu”, Florin Dobrescu.

Iată ce a scris Dobrescu pe siteul Buciumul:

 

Dezamăgire. Ciudă și durere. Ură și dezbinare. Acesta este portretul României în vara anului în care aceasta își sărbătorește Centenarul.

Ceea ce s-a întâmplat vineri seară întunecă sufletul românesc. Bestialitatea și ura au fost descătușate și au însângerat caldarâmul Capitalei. Ceea ce se dorise a fi un protest al diasporei românești risipite de sărăcie în cele patru zări, idee născută oarecum ca o revanșă la mitingul PSD din iunie, s-a sfârșit într-un mic război fratricid.

Un protest fără miză

Nu am intenționat să particip la acest protest devenit controversat încă înainte de începerea sa. Pentru că nu am văzut o miză concretă politică, o finalitate care să merite consumul de energie și timp. De departe cel mai incompetent guvern postdecembrist – sigur, cu câteva excepții – Guvernul Dăncilă s-a distins în special prin incultură, grobianism, un amatorism amețitor și o prostie agresivă. Chintesența mahalalei pare să fi pus mâna pe pârghiile de putere ale acestui stat. Este însă reflexul unei societăți alienate, lipsite de educație și de repere spirituale, lipsite de civism și de capacitatea de a înțelege viața politică. Dar și reflexul iresponsabilității unei mari părți a cetățenilor acestei țări, care preferă să nu mai iasă la vot, crezând că astfel pedepsesc clasa politică. O mare eroare, căci – iată – pe ei înșiși se pedepsesc.

Această stare de lucruri a generat actuala majoritate parlamentară – niciodată din 1990 încoace atât de stabilă și predictibilă. Chiar dacă nu ne place, chiar dacă detestăm cretinismul colectiv care caracterizează guvernarea actuală și segmentele sociale care o cauționează, trebuie să admitem că singura paradigmă în care ne putem mișca la nivel politic, singurul cod care guvernează evoluțiile politice, este Constituția. Nu văd, la acest moment, un alt deznodământ al unei eventuale demisii a cabinetului Dăncilă, decât un nou guvern Dragnea, având la înaintare o altă marionetă. La fel de docilă și proastă.

Alegerile anticipate sunt practic imposibile, iar contextul internațional nu ne-ar ajuta nici el în acest moment. Mai marii Vestului doresc stabilitate într-o Românie care le asigură securitatea flancului estic al NATO și din care tocmai negociază extragerea, dacă se poate de-a moaca, a ultimelor resurse naturale. Paradoxal, cei putrernici preferă la conducerea coloniilor oameni corupți, vulnerabili, cu apucături autoritare. Am curajul să pariez că un Dragnea este preferat de negociatorii din Occident în locul unui om puternic, patriot, cu spirit democratic.

La aceste considerații se adaugă și eventuala alternativă politică. Cel puțin în actuala configurație parlamentară, aceasta se rezumă la un PNL de multă vreme capturat de o facțiune FSN-istă, loc de reciclare a PDL-iștilor care au rămas în amintirea colectivă ca odioși, literalmente. Un PNL care, pe de altă parte, cu niște ani în urmă împărțea atacul asupra instituțiilor statului cu acest PSD, coabitând în USL.

Ei bine, după aproape 30 de ani de participare la protestele împotriva tuturor guvernărilor samavolnice, nu mai pot, nu mai am energia de a mă implica în lupte ai căror principali  beneficiari sunt găștile care, prin rotație, ocupă periodic locul puterii și al opoziției. De aceea nu vedeam miza politică a actualului protest.

Dreptul de a protesta

Sigur, poziția mea, poate excesiv pragmatică, oarecum cinică, nu exclude dreptul de a protesta al celor nemulțumiți de actuala guvernare. Dimpotrivă. Consider că dreptul la protest este unul din drepturile sacre cucerite cu mult sânge în decembrie 1989 și iunie 1990. Mai cred că este cât se poate de legitim să simți nevoia să protestezi, să strigi împotriva prostiei, grobianismului. Să-ți strigi dezaprobarea față de hoția instituționalizată și de aroganța unor interlopi ajunși oameni de stat. E normal și e democratic. Pentru aceasta nu îți trebuie nici autorizație, nici declarare prealabilă a protestului. Constituția și chiar legea adunărilor publice specifică acest lucru.

Violență premeditată

Violența însă, fie că vine din rândul protestatarilor, fie că vine din partea forțelor de ordine, este însă inacceptabilă. Și aici trebuie să fim sinceri și să recunoaștem două lucruri.

Unu: pe lângă obișnuiții provocatori folosiți de organele MAI (aici ar trebui niște măsuri care să oprească aceste practici ale instituției în cauză), s-au aflat în Piață mulți protestatari care porniseră cu gîndul de a își descărca nemulțumirile în mod violent. Care de săptămâni de zile vorbeau de sânge, de luptă cu jandarmii, de violență. Le invocau. Eu însumi cunosc astfel de oameni.

Doi: dispozitivele Jandarmeriei au fost pregătite să intervină în forță. PSD s-a temut de anunțata amploare colosală a protestului, așadar intervenția agresivă a forțelor de ordine a fost premeditată. Fie grație provocatorilor infiltrați, fie prin contribuția minților înfierbântate dintre protestatari, jandarmii au folosit orice pretext posibil pentru a se manifesta cu un exces de zel incompatibil cu un stat democrat. Imaginile nenumărate prezentate până acum reflectă o represiune disporporționată. Largi segmente pașnice ale Pieței reprimate uniform cu acelea care se manifestau agresiv. Oameni prăbușiți care continuau să fie loviți la cap, la față. Turiști străini scoși din taxiuri, snopiți în bătaie și încătușați, jurnaliști cu legitimații și microfoane la vedere zdrobiți literalmente. Numărul răniților care au necesitat intervenții medicale depșește 500, iar cantitatea de gaze lacrimogene utilizată nu găsește nici o justificare.

Mai există un aspect asupra căruia atât Ministerul de Interne, cât și Președintele Iohannis ar trebui să dea explicații. Și MAI și Președintele au primit din timp informări de la serviciile secrete cu privire la intențiile unor grupuri organizate de elemente turbulente, care intenționau să provoace dezordini. Mai cu seamă că este vorba de aceleași grupuri de indivizi, folosite și plătite de ani de zile, prin rotație, de cei aflați la putere sau în opoziție. Ei sunt fișați de Poliție și aflați în obiectivul serviciului secret al MAI. Acești indivizi puteau fi opriți și reținuți înainte de a ajunge în Piața Victoriei. Acest lucru nu s-a întâmplat. Lucrurile amintesc de episodul 13 iunie 1990.

Cine sunt beneficiarii?

Și atunci, ce interese au avut fiecare din beneficarii acestui deznodământ care a afectat imaginea și credibilitatea României pe plan internațional?

Guvernul PSD a văzut o oportunitate de a arunca asupra lui Iohannis și Opoziției stigmatul de forțe violente, dezbinătoare, generatoare de instabilitate. Mai mult, extrem de uzatul Guvern Dăncilă avea ocazia să abată atenția electoratului său, în mare parte nemulțumit, de la neîmplinirile proprii spre o închipuită conspirație, cu rădăcini în afara țării, îndreptată împotriva actualei puteri. Care – nu-i așa? – nu este lăsată să își îndeplinească promisiunile electorale. Brusc, electoratul sărăcuț cu duhul și susceptibil – grație inculturii – la orice fel de teorii conspiraționiste, al PSD, a identificat o nouă amenințare și și-a îndreptat privirile spre salvatorul PSD, pe care începuse să îl înjure. Modelul este cel folosit, cu ”teroriștii”, în Decembrie 1989. Evenimente de acest gen pot constitui un restart pentru o guvernare decredibilizată, măcar în ochii foștilor alegători decepționați.

În ceea ce îl privește pe Președintele Iohannis, ca șef al CSAT, acesta putea să facă uz de informațiile primite de la servicii, cerând luarea de măsuri pentru anihilarea din timp a turbulenților. Nu a făcut-o, deoarece – în viziunea mioapă a consilierilor săi – scăparea de sub control a evenimentelor putea genera prilejul reinventării unui Iohannis imobil, incapabil să-și facă simțită prezența instituțională, care a reușit să-și decepționeze cea mai mare parte a alegătorilor săi. Captiv al unor cercuri de interese fără scrupule, dar incompetente, incapabil de prestații carismatice, obscurul funcționar public local ajuns șef de stat este dispus să calce și pe cadavre pentru a-și putea amorsa cursa electorală pentru prezidențialele de la anul.

În fine, incapabil să mai emuleze electoratul din cauza decrepitudinii sale politice, PNL trage și el foloasele tragediei, găsindu-și, în sfârșit, o vocație – aceea de apărător al democrației.

Dincolo de toate aceste interese meschine, rămâne marea masă a protestatarilor de bună credință, a celor care au dorit să-și răcorească sufletul, strigându-și indignarea legitimă. Ei însă au fost, și de această dată, victimele de serviciu, răniți, unii din ei mutilați pe viață.

Restul scenariilor conspiraționiste, cu intervenții din afara țării, cu tentative de lovituri de stat și destrămpri teritoriale ale României, rămân ca încă o pagină ce demonstrează că suntem un popor cu multă, foarte multă imaginație. Păcat că nu ne-o folosim în scopuri ziditoare.

Un nou proiect politic

Învățătura pe care ar trebui să o tragem din aceste evenimente, noi, oamenii onești, este aceea că necesitatea primă a momentului este o construcție politică npuă, curată, menită să coaguleze energiile sănătoase ale acestei țări – de aici și din diaspora – și care peste doi ani să poată opune vechii clase politice degenerate (PSD, PNL, USL) o alternativă electorală care să aducă în Parlament un grup consistent și sănătos. Și care să poată convinge electoratul dezamăgit de democrație, să iasă la vot. Nu este vorba de un partid naționalist, ci de un partid de dreapta, conservator, creștin și monarhist, care să reunească oameni din curente diverse, dar pentru care valorile naționale să reprezinte o zonă comună.

Fără așa ceva, orice proteste sunt zadarnică risipire de energie și timp.