P.S. Ignatie, noul episcop al Hușilor, anunță că va transforma palatul episcopal, în care a locuit predecesorul său, într-o mănăstire de maici: „Mie îmi place simplitatea, am alte pasiuni. Pentru mine interacțiunea cu credincioșii e vitală”

Noul Episcop al Hușilor a anunțat că va transforma palatul episcopal în care a locuit fostul Episcop, Corneliu Bârlădeanu, într-o mănăstire de maici, iar autoturismul de lux folosit de predecesorul său va fi scos la vânzare.
PS Ignatie, noul episcop al Hușilor, a declarat că îi place simplitatea, iar pasiunile sale sunt cărțile și nu luxul material. Înaltul prelat a anunțat că a decis să locuiască în fostul palat al Episcopiei Hușilor, o clădire veche, fiindu-i oferite chiar camerele în care a locuit regretatul episcop Ioachim. În privința noii clădiri, palatul construit în timpul mandatului lui Corneliu Bârlădeanu, P.S. Ignatie a anunțat că intenționează să îl transforme într-o mănăstire de maici.
„Nu locuiesc în palatul nou, locuiesc în cel vechi. Cu palatul nou m-am gândit la o idee, probabil va fi transformat într-o mănăstire de maici. Avem nevoie de maici pentru ateliere, pentru pictură, broderie. Sunt mulți preoți care au nevoie de veșminte, straie. Este un proiect de viitor. Nu este foarte ușor să găsești maici destoinice care să vină acolo, în clădirea respectivă”, a declarat noul Episcop al Hușilor, conform Adevărul.
Episcopul Ignatie afirmă că nu este interesat de ceea ce s-a întâmplat înaintea sa și nici nu dorește să afle, subliniind că este preocupat doar de ceea ce va putea el să facă: „Vă spun la modul cel mai sincer, nu am vrut să mă interesez, nu am vrut să aflu nimic din ce a fost înainte. Din oficiu, pe mine, nu mă interesează atât de mult ceea ce s-a întâmplat, ci ceea ce pot eu să ofer ca om. Eu sunt investit în această funcție de episcop, mă concentrez pe ce pot eu să dăruiesc, să pun din experiența mea la îndemâna credincioșilor. Nu am preocupări de genul „ce a fost înainte”, cum a fost. Eu mă concentrez pe ceea ce pot eu să fac și ceea ce trebuie să fiu eu pentru credincioși. Pentru mine interacțiunea cu credincioșii este vitală. Sunt episcopul credincioșilor, nu sunt episcopul unui birou sau al unei hârtii. Sunt episcopul preoților, sunt părintele preoților în primul rând. Nu-i stilul meu. Nu știu ce a fost înainte nu mă interesează pentru că vă spun sincer, sufletește vorbind, nici nu mă ajută. Pe mine sufletește mă ajută ce aș putea face eu de acum încolo”.
După primele săptămâni petrecute la Vaslui, episcopul Ignatie spune că a descoperit „oameni foarte faini”.
Și-a stabilit un program de teren pentru a vizita parohiile din județ. „Am început cu parohiile cele mai sărace. I-am rugat pe părinții protopopi să mergem în parohiile cele mai sărace, cum le avem noi clasificate, cele de gradul III. Sărace nu din punct de vedere spiritual, ci material, depopulate, cu oameni în vârstă, dar foarte frumoși”, a completat episcopul.
Așa cum a anunțat încă de la întronizarea în funcție, P.S. Ignatie a anunțat că prioritățile sale se vor axa pe proiecte sociale, afirmând că este foarte mare nevoie.
„Aici trebuie conjugate mai multe forțe. Nu dispunem doar noi, Biserica, de resursele necesare pentru aceste proiecte. Țin foarte mult la ideea că trebuie să fim inteligenți și să folosim de ceea ce putem dispune, fonduri europene, să putem oferi servicii sociale. Pe lângă acestea, țin foarte mult la prezența în rândul credincioșilor, o misiune un pic mai organizată cu tinerii, vrem să organizăm conferințe, întâlniri în fiecare zonă”, a conchis P.S. Ignatie.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: PS Ignatie
Locații: Vaslui
Subiecte: Biserici creștine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)