PF Daniel a onorat personalitățile ce s-au implicat în campania pentru salvarea orei de religie: Cine a fost la Patriarhie alături de Dan Puric, Romeo Moşoiu, Rareş Bogdan
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit astăzi, la Catedrala Patriarhală din București, Diploma și Medalia omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” unor personalități ale vieții publice românești, academicieni, profesori universitari, artiști și jurnaliști, implicați în susținerea educației religioase a tinerei generații.
Au fost onoraţi, cu această ocazie, Dan Puric, Anca Sigartău, Romeo Moşoiu, Rafael Udrişte, Daniel Gheorghe, Ecaterina Andronescu, Sever Voinescu şi alte personalităţi ce s-au implicat în în campania pentru salvarea orei de religie în şcoli.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit tuturor persoanelor care au susținut înscrierea elevilor la ora de Religie la nivel național:
”În cadrul demersului referitor la înscrierea elevilor pentru a frecventa ora de Religie și al dezbaterilor generate cu această ocazie, apreciem manifestarea conștiinței misionare și mărturisitoare a laicilor români credincioși. În acest fel a fost valorificată vocația Bisericii de a uni în coresponsabilitate și cooperare persoane de profesii și talente diferite. În acelaşi timp, apreciem în mod deosebit implicarea remarcabilă a părinţilor copiilor pentru înscrierea elevilor la ora de Religie. În condiţiile în care o agendă ideologică promovează teze conform cărora rolul educaţional al familiei este diminuat sub pretextul interesului superior al copilului, fiind susţinute poziţii menite să erodeze autoritatea familiei în educația copiilor, părinţii copiilor au conştientizat riscul impunerii unei interfeţe artificiale între ei şi proprii copii în domeniul educaţiei. În afirmarea rolului părinţilor în educaţia copiilor, evidenţiem implicarea şi organizarea părinţilor în Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) pentru susţinerea şi promovarea unei educaţii integrale, în acelaşi timp, intelectuale şi moral-spirituale, edificatoare pentru viaţă şi benefică pentru familie şi societate”.
”Referitor la Legea pentru modificarea art.18 din Legea educației naționale nr.1/2011, adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele țării în 18 iunie 2015, textul nou corespunde textului convenit de Consiliul Consultativ al Cultelor din România, în data de 28 februarie 2015. Prin urmare, textul nou adoptat de Parlament include principiul major că libertatea de conștiință, garantată prin art.29, alin.(6) din Constituția României, precum și prin art.1 din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, nu este determinată de date temporale fixe impuse de Stat. Ca atare, cererea de înscriere liberă pentru a frecventa ora de Religie este valabilă pe toată durata școlarizării sau până la schimbarea liberă a opțiunii”, a mai spus Preafericirea Sa, potrivit basilica.ro.
Redăm mai jos cuvântul rostit de Patriarhul României:
"În contextul înscrierii elevilor pentru a frecventa ora de Religie, am avut bucuria să constatăm cooperarea efectivă între Familie, Biserică și Școală pentru susținerea unei educații integrale și benefice pentru viață, pentru Familie şi pentru Societate. Promovarea educației religioase, care include deopotrivă evidenţierea unor repere spirituale ca lumină pentru viață și a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc, care a început în şcolile înfiinţate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult.
În acelaşi timp, apreciem în mod deosebit implicarea remarcabilă a părinţilor copiilor pentru înscrierea elevilor la ora de Religie. În condiţiile în care o agendă ideologică promovează teze conform cărora rolul educaţional al familiei este diminuat sub pretextul interesului superior al copilului, fiind susţinute poziţii menite să erodeze autoritatea familiei în educația copiilor, părinţii copiilor au conştientizat riscul impunerii unei interfeţe artificiale între ei şi proprii copii în domeniul educaţiei. În afirmarea rolului părinţilor în educaţia copiilor, evidenţiem implicarea şi organizarea părinţilor în Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) pentru susţinerea şi promovarea unei educaţii integrale, în acelaşi timp, intelectuale şi moral-spirituale, edificatoare pentru viaţă şi benefică pentru familie şi societate.
Părinţii copiilor au înţeles necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educaţia religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar prin educaţia copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi școală, pentru ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi educaționale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul vacanțelor şi al unor evenimente solemne cu semnificație națională sau patriotică.
Promovarea unei educații edificatoare pentru viață necesită continuarea și intensificarea demersurilor care vizează creșterea calității educației religioase. În acest sens, Patriarhia Română s-a implicat concret în elaborarea unor măsuri privind promovarea unei educații religioase de calitate. În ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 3-4 iunie 2015 a fost adoptat documentul intitulat Plan strategic pentru creșterea calității educației religioase. Documentul este structurat în patru capitole: A. Curriculumul școlar; B. Profesorii de Religie; C. Alte tipuri de activităţi educaţionale relevante pentru educația religioasă; D. Comunicarea. Se au în vedere următoarele obiective generale:
Creșterea calității educației religioase în școala publică;
Asigurarea coerenței dintre educația religioasă din Școală și educația din Familie, Biserică și alte medii de educație nonformală și informală;
Informarea adecvată privind rolul, statutul și obiectivele educației religioase, în relație cu oferta școlară în ansamblu.
Referitor la desfăşurarea înscrierii elevilor pentru a frecventa ora de Religie, apreciem în mod deosebit implicarea laicilor, aceasta constituind un mare ajutor pentru o educaţie bazată pe valori eterne. În acest sens, vă adresăm alese mulțumiri și vă felicităm pentru contribuția Dumneavoastră în susținerea educației religioase a copiilor și a tinerilor din România. În semn de preţuire şi binecuvântare, vă oferim Diploma şi Medalia omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur”, mare dascăl al creștinătății întregi.
Vă dorim tuturor multă sănătate, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în viaţa şi activitatea Dumneavoastră, întru mulţi şi binecuvântați ani!", a spus Patriarhul Daniel în cuvântul de mulţumire pentru susţinătorii orei de religie.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
COINCIDENȚĂ. Cei doi ucraineni care voiau să arunce în aer un bloc de 7 etaje din centrul Capitalei, cu doar o zi înainte de explozia blocului din Rahova, au fost trimiși în judecată de DIICOT
Avertisment pentru toți părinții! Un elev olimpic de 14 ani s-a sinucis după ce ar fi fost influențat de un joc periculos. Poliția îl caută pe individul care l-a împins pe adolescent la gestul extrem: mai mulți elevi au primit aceeași ”provocare”
Turbo-cancer după vaccinare? Ben Sasse, fostul senator anti-Trump și promotor al serurilor experimentale, desfigurat de un nou medicament de la Big Pharma după un diagnostic fulgerător
Incendiu devastator în Sectorul 3 la etajul 10 al unui bloc, provocat de o trotinetă lăsată la încărcat. Proprietarul a ajuns la spital cu arsuri
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea timișeană Săcălaz, mistuită de flăcări în Săptămâna Mare VIDEO
Românii au ales: Călin Georgescu și George Simion, liderii în care poporul are cea mai mare încredere. AUR zdrobește competiția cu 36% în ultimul sondaj Sociopol
Recomandările noastre
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 85 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. MĂRTURII de la fața locului și VIDEO cu supraviețuitorul Petru Huțanu
Secțiuni: Social
Persoane: Anca Sigartău Dan Puric Daniel Gheorghe Ecaterina Andronescu Liana Stanciu Patriarhul Daniel Rafael Udrişte Rareş Bogdan Romeo Moşoiu Sever Voinescu
Locații: București
Subiecte: Ora de religie
Organizații: APOR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)