Citiți aici prima parte din povestea copilului furat.

„Lion” e un film inspirat dintr-o poveste reală. Un băiețel dispărut din India, internat într-un orfelinat și adoptat apoi de o familie din Australia, descoperă, după ani, drumul către acasă. Și-și regăsește familia. De 6 ori nominalizat la Oscar, „Lion” înlăcrimează săli întregi de cinematograf. Și în România.

Povestea lui Ștefan nu este „Lion”. Ea nu rulează pe marile ecrane și n-are nimic artistic în ea. Poate doar, uneori, plânsul gâtuit al mamei, pe care ea și-l alungă imediat, ca și cum lacrimile ar fi o nepermisă slăbiciune. Dar destinul ei, de om ce rătăcește prin viață fără vreun pic de carte, fără acte și fără domiciliu stabil, n-are nimic artistic în el. 

Numai la cinematograf poți empatiza cu sărăcia și nepriceperea mamei din India, care nici măcar nu reclamase la poliție dispariția copilului ei. Ȋn viața reală, în România secolului XXI, în care există cetățeni de mâna a doua ale căror drepturi nu sunt respectate, sărăcia și nepriceperea te costă. Cât?! Și propriul copil, dacă e nevoie de el.

„Cum, domnule polițist? N-am recunoscut niciun PIN în 2011!”

Miercuri, 3 mai. Mama lui Ștefan e pregătită să meargă la Poliția Sectorului 6, pentru a afla unde e acum copilul ei. Ea încă mai crede ce i-au spus polițiștii în 2011, când au căutat-o pe Lacul Morii: că băiatul ei „e bine și e internat într-un Centru”. Și că l-ar putea vedea. E pregătită și pentru asta, s-a îmbrăcat frumos, într-o rochie lungă și neagră, de parcă ar merge la o cununie civilă. S-a îmbrăcat cu hainele cele bune, așa cum fac oamenii sărmani când merg cu jalba. De la anii petrecuți pe stradă, fără adăpost și fără acte, îi e frică de poliție. Dar trece peste asta, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu copilul ei.

Năstase Petruța, sora lui Ștefan, a venit împreună cu băiețelul ei cel mic. Lăsăm căruțul la intrarea în Secția 25 și, secondate de un polițist, urcăm până la etajul trei. Ultima ușă din hol, pe dreapta. Ȋn încăpere sunt trei polițiști, două femei și un bărbat care spune că se ocupă de CIN-uri (Cadavre cu Identitate Necunoscută). Sora lui Ștefan începe să vorbească. Scoate din geantă printul după fișa dispariției. Și spune că vrea să știe unde este acum fratele ei.

Polițistul care ne-a adus deschide un dulap metalic și scoate dinăuntru un registru. Caută în el și-apoi citește: „... a fost internat ca PIN la sectorul 4. A fost adoptat. La 2.02. 2011, mama a recunoscut din planșa fotografică PIN-ul ca fiind copilul ei.” Iar mamei i se înmoaie picioarele. Se sprijină de speteaza unui scaun, dar nimeni nu-i spune că ar putea să se așeze. Așa că rămâne drepți, în fața biroului, în rochia ei cea lungă și neagră. „Cum, domnule polițist? N-am recunoscut niciun PIN în 2011!” „Așa scrie aici!”, se apără polițistul. „Iar dosarul nu știm pe unde este, să v-arătăm. După cinci ani, dosarele intră în arhivă, iar după alți cinci ani, se încarcă în camioane și merg la arhiva centrală”, spune polițistul. Dar dosarul nu mai e niciunde, încă din 2013. Știu asta, pentru că atunci am fost exact în același birou. 

„Și cum adică «a fost adoptat»?”, mai vrea să știe mama lui Ștefan. „Că mie nu mi-a zis nimeni nimic.” „De adopție nu se ocupă poliția, treaba poliției e să găsească copilul dispărut”, spune domnul cu CIN-urile. „Și să-i stabilească identitatea”, adaug eu. N-o să povestesc întreaga discuție din acel birou, eu eram acolo în calitate de prietenă a familiei copilului dispărut, iar polițiștii, mai mult în calitate de colegi ai celor care s-au ocupat de caz. „Nu, n-a greșit nimeni”, „poate, nu știm”... Și-n vreme ce lucrurile evidente sunt acoperite de vorbe, băiețelul Petruței se plimbă prin biroul poliției. Are vârsta la care a dispărut Ștefan, iar prezența lui acolo e ca o amintire a subiectului. Dar polițiștii nu-l văd.

  
Mama iese din Secția 25 năucă, abia mișcându-și picioarele. Polițistul care s-a ocupat de cazul dispariției copilului ei, cel care o căuta și-o asigura mereu că cel mic e bine și că „dacă ai condiții, Năstase, ți-l dăm înapoi”, nu era miercuri la serviciu. Avea zi liberă.


Femeia își amintește că i-a fost arătată o planșă fotografică, adică un grupaj cu mai multe fotografii de copii găsiți, dar nu în 2011, ci în 2004. La Poliția Capitalei. Și, probabil de teamă ca poliția să nu spună acum că ea ar fi făcut ceea ce spune că n-a făcut, zice că printre acele poze nu era și Ștefan. 

Cel mai probabil însă, poza lui de PIN era acolo, iar ea l-a recunoscut în 2004 și, în baza acelui proces verbal de recunoaștere, a fost dispusă apoi expertiza genetică. La stabilirea ADN-ului se consumă reactivi, care costă bani, și fiecare cheltuială trebuie justificată, cu documente. Are sens ca recunoașterea PIN-ului să se fi întâmplat în 2004. Dar dovada recunoașterii și rezultatul expertizei genetice n-au mai fost depuse și la dosarul de dispariție...

De la Secția 25 de Poliție, mama și sora lui Ștefan sunt îndrumate către Poliția Sectorului 4, „poate există mai multe informații în dosarul de PIN de acolo”. E un non-sens, PIN-ul e Persoană cu Identitate Necunoscută, iar Năstase Ioana n-are niciun drept să ceară informații din acel dosar. Mai mult, PIN-ul a fost dat spre adopție, ceea ce restricționează drastic accesul la informații. „Poate că există și acolo dovada că mama a recunoscut PIN-ul”, spune polițistul cu CIN-urile. E un alt non-sens, în 2011 copilul era, mai mult ca sigur, deja adoptat, deci nu mai exista nici PIN-ul, nici dosarul lui. Singurul loc în care ar trebui să fie procesul verbal de recunoaștere a minorului din planșa fotografică e dosarul de dispariție. Care, repet, nu mai există. 

Pe acest proces verbal ar trebui să se afle și semnăturile martorilor asistenți, a căror prezență e obligatorie la prezentarea pentru recunoaștere. Mai mult, în dosarul de dispariție ar trebui să fie, pe lângă acest procesul verbal, și fotografii care probează activitatea de prezentare pentru recunoaștere: planșa foto arătată mamei, dar și poze cu femeia indicând cu degetul pe planșă care dintre copii este fiul ei.    

Polițistul de caz spune spune că a colaborat greu cu DGASPC sector 4

Cazul băiețelului dispărut din Moghioroș e un puzzle din care lipsesc piese. Golurile rămase sunt precum niște fracturi de logică. Dar, din datele pe care le am, cred că lucrurile s-au petrecut așa:

La 20.07.2004, Năstase Ștefan Nicolae (2 ani) dispare, iar Poliția sectorului 6 deschide, în baza sesizării pe care mama o face în aceeași zi, un dosar de dispariție.

La  31.07.2004, în urma unei razii, copilul este ridicat de pe stradă de Poliția sectorului 4 și internat ca Persoană cu Identitate Necunoscută într-un centru de plasament.

Ȋn cursul anului 2004, poliția verifică bazele de date cu copii găsiți și constată că există similitudini între descrierea băiețelului dispărut din Moghioroș și PIN-ul din sectorul 4. Se procedează la recunoașterea din planșa fotografică. Apoi, pentru a fi siguri că PIN-ul este unul și același cu copilul lui Năstase Ioana, e dispusă o expertiză genetică. Femeii îi sunt recoltate, la Poliția Capitalei, probe de salivă, dar și de sânge, după cum spune ea.

După ce se stabilește că PIN-ul e Năstase Ștefan, mama e înștiințată de Poliție că băiețelul ei a fost găsit. I se spune că e internat într-un centru și că-l poate lua înapoi doar dacă demonstrează că are condiți să-l crească. Femeia, care de ani de zile trăiește pe stradă, știe că n-are condiții. N-are nici măcar acte, i-au fost furate. Poliția îi spune că în centru copilul ei e îngrijit, are ce mânca și un pat unde să doarmă, iar mama e de acord ca el să rămână acolo. Nu știe că statul e dator să o ajute să-și crească băiatul. Nu știe că se poate interna cu el într-un centru maternal, poliția nu i-a spus asta. Iar cei la Protecția Copilului n-au intervenit în dosarul de dispariție.

Deși mama îl recunoscuse, iar expertiza genetică stabilise că e copilul ei, băiatul rămâne în continuare PIN. Poliția ar putea justifica asta prin lipsa actelor: mama nu avea buletin și nici certificatul de naștere al copilului. La 14 mai 2007, când am primit fișa dispariției lui Năstase Ștefan de la Poliția Capitalei, cazul lui era încă activ. Dar o săptămână mai târziu, Inspectorul General al IGPR a emis dispoziția nr. 44 din 22.05.2007, ce avea ca anexă „Manualul de bune practici privind modul de acțiune al poliției în cazul copiilor dispăruți”. „Din punct de vedere polițienesc, urmărirea și identificarea copiilor dispăruți este o activitate complexă informativ-operativă, criminalistică și de cercetare penală, care se organizează la nivelul tuturor unităților de poliție, se desfășoară de către toate formațiunile și are drept scop clarificarea situației acestei categorii de persoane”, se spune în document.

Clarificarea situației lui Năstase Ștefan era simplu de făcut: poliția putea obține duplicatul certificatului de naștere al copilului, dar și date despre mamă de la evidența populației. Art.52 din anexa Dispoziției 44/2007 prevede: „Cazul unui copil dispărut este considerat închis numai după găsirea sau identificarea certă a acestuia, ulterior localizării.” Dosarul de dispariție n-a fost însă închis nici în 2007, nici în anii următori, ci abia la 3 februarie 2011. Adică fix a doua zi după ce, conform registrului de la Secția 25, mama ar fi recunoscut PIN-ul din planșa fotografică. Numai că și mama, dar și sora lui Ștefan, care a fost martoră la ultima vizită a Poliției, spun că atunci nu s-a făcut nicio recunoaștere, ci doar li s-a spus că băiatul a fost mutat din Giurgiu (n.r. - ?!) într-un centru de pe raza sectorului 4.

Când a primit Ștefan o altă identitate? Cel mai probabil, la scurt timp după ce a fost găsit. Dosarul de PIN a fost înregistrat la Poliția sectorului 4. Conform art.12, alin. (1) din Legea 272/2004, în vigoare la acea dată, „în situația copilului găsit, obligația de a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea nașterii copilului revine serviciului public de asistență socială în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul”. 
La Judecătoria Sectorului 4 a fost înregistrat, în decembrie 2004, un dosar în care Direcția pentru Protecția Copilului Sector 4 solicită o înregistrare tardivă a nașterii. Iar în 2005, au fost depuse alte patru cereri similare. Băiețelul a primit un alt nume și-un alt certificat de naștere, cu liniuță în dreptul părinților.         

Când a fost adoptat Ștefan? Cel mai probabil, procedura adopției a început la scurt timp după ce el a primit noua identitate. Conform art.11, alin. (1) din Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopției, în vigoare la acea dată, „persoanele care trebuie să consimtă la adopție sunt părinții firești sau, după caz, tutorele copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți sau dispăruți ori puși sub interdicție, în condițiile legii.” Ȋn cazul copilului aflat în grija statului, cu liniuță în dreptul părinților pe certificatul de naștere, Direcția pentru Protecția Copilului este tutorele care consimte adopția.

De ce, dacă băiatul era adoptat, poliția îi tot spunea mamei că el este internat într-un centru și că-l poate vedea? N-am găsit niciun răspuns logic la această întrebare. L-am sunat, ca să-l întreb asta, și pe polițistul care s-a ocupat de caz. El spune că în 2011, când „mama a recunoscut copilul din fotografie, în prezența martorilor asistenți”, i-a spus acesteia și că băiatul e înfiat. Dar că până atunci, e adevărat, îi spusese că băiatul e într-un centru, exact așa cum îi comunica și lui Direcția pentru Protecția Copilului Sector 4. Cu care, spune el, nu a avut deloc o colaborare fructuoasă. 

Povestea lui Ștefan e un puzzle cu goluri, în care poți aranja piesele în mai multe feluri. Dar oricum ai face-o, imaginea de ansamblu e aceeași, și-ți dai seama că lipsește ceva important: acordul mamei la adopția copilului. Fără el, tot ceea ce s-a întâmplat ESTE ILEGAL. 

De acum, este responsabilitatea și treaba Ministerului de Interne să stabilească modul în care au fost soluționate dosarul de PIN de la Poliția sectorului 4 și dosarul de dispariție de la Poliția sectorului 6. Așa cum este responsabilitatea și treaba Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului să verifice legalitatea dosarului de adopție a lui Năstase Ștefan Nicolae. Active News va sesiza ambele instituții.