PREMIERĂ ROMÂNEASCĂ: Alpinistul Marius Gane a escaladat două vârfuri din Anzii Cordilieri

Marius Gane, vicepreședintele Federației Române de Alpinism și Escaladă, a escaladat în premieră românească două vârfuri din Anzii Cordilieri.
După un traseu de 30.000 km și înălțimi de aproape 7.000 m, acvila carpatină, simbolul Expediției "Atacama — Chile 2015. Powered by Ruukki" s-a întors acasă. Membrii expediției au cucerit, în premieră românească, două vârfuri de peste 6.000 m din Anzii Cordilieri, printre care și al celui mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m).
Ascensiunea vârfului principal — Ojos del Salado (vârful de vest), pe ruta chiliană, a fost realizată de către Marius Gane, conducătorul expediției și unul dintre cei mai experimentați alpiniști români.
Cu această ocazie, Gane a escaladat în premieră națională și vârful geamăn (vârful de est — mai mic cu 0,5 m), situat în Argentina, în imediata apropiere, dar cu pasaje dificile de cățărare mixtă de stâncă și gheață. Astfel, a devenit primul alpinist român care a cucerit ambele vârfuri. Tot în premieră națională, sportivul a escaladat în perioada de aclimatizare vârful Cerro San Francisco, cu înălțimea de 6.016 m.
"Ani de-a rândul, între Chile și Argentina au existat divergențe legate de înălțimea celor două vârfuri Ojos del Salado, fiecare dintre țări susținând că pe teritoriul ei vulcanul are cea mai mare înălțime. Această expediție mi-a oferit prilejul de a le măsura cu pasul pe amândouă", a declarat Marius Gane.
"Cu excepția traseului aflat în Argentina, care mi-a pus ceva probleme, vârful este lipsit de pasaje tehnice dificile, astfel că am putut să îl escaladez singur. Clima însă ne-a dat serioase bătăi de cap. Muntele este izolat, în deșert, iar vântul puternic cu rafale de peste 100 km/h nu contenea. Am avut parte și de temperaturi extreme, diferențe mari între noapte și zi cu valori înregistrate noaptea de până la -30 grade", a încheiat alpinistul, potrivit Agerpres.
Și pentru ceilalți membri ai expediției - Cristian Falevici, Valeriu Peneș și Tudor Constantinescu - experiența ascensiunii înălțimilor de peste 6.500 din Anzii Cordilieri a fost una specială, iar obiectivele stabilite la plecare au fost atinse.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Grupul de Facebook unde s-a instigat pentru cercetarea șefului de campanie al lui Calin Georgescu. INVESTIGAȚIE AZNEWS: „Anca Alexandrescu oricum trebuie omorâtă!” Grup infracțional organizat de extremiști progresiști pentru a reduce la tăcere românii

Investigația care detonează scandalul alegerilor din România. Cum au tras sforile progresiștii lui Biden și rețeaua lui Soros ca CCR să anuleze procesul electoral. USAID finanța ”diversitatea” în Justiția română

USAID a fost confiscată de o ”sectă” de homosexuali care aloca zeci de milioane de dolari pentru adepții din întreaga lume. Alte 10 milioane de dolari pentru experimente transsexuale pe câini Beagle, șoareci, șobolani și maimuțe - VIDEO din Congres

Analiză îngrijorătoare: Praful saharian care a măturat Europa conține urme de radioactivitate

Revoluție în Europa: Campania ”Boicotați supermarketurile” se extinde vertiginos, 13 țări implicate pînă acum
Călin Georgescu acuză presiuni de neimaginat - mascații au descins peste șeful său de campanie: ”Nu ne puteți intimida, nu putem fi îngenuncheați!”
Recomandările noastre

Cum l-a spulberat Breban pe Cărtărescu în plenul Academiei Române isterizând-o pe Blandiana: Confundă de un ridicol formidabil Mișcarea Legionară cu fascismul și nazismul și face eroarea grosolană și nerușinată de a-i ataca pe Eminescu și Cioran

Cine e Brigitte? (IV): Jean-Michel și Veronique – Tripla identitate a Primei Doamne a Franței

Scandal la Academie! Forul cultural risca să devină UM Cacademia Română prin primirea lui Cărtărescu. BREBAN și MIHĂESCU vs BLANDIANA și I. A. POP. MIRCEA CĂRTĂRESCU - NĂSCUT PLAGIATOR - A PICAT LA UN VOT!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)