PREVIZIUNILE DIGI? Profesor SNSPA: „Cred că reacțiile populare virulente, cu ieșit în stradă masiv, cu proteste, vor fi și atunci când se vor exprima în societatea românească tendințe cum ar fi această Coaliție pro Familie”

Miercuri seară, Digi24 a difuzat o emisiune despre „iliberalism” și naționalism, la care a fost invitată să participe crema corpului didactic de la SNSPA (Facultatea de Științe Politice - Școala Națională de Studii Politice și Administrative).
„Moderatorul” Cosmin Prelipceanu (n.r. – folosesc ghilimele pentru că în studio era un consens general, nefiind vorba de vreo mediere) a intitulat „dezbaterea” (n.r. - idem) – „Ce i se poate întâmpla democrației sub tirania majorității”.
Mai întâi, profesorii SNSPA au atras atenția, la unison, asupra pericolului reprezentat de „iliberalism”. (Cuvântul nu există în dicționarul limbii române, dar el este folosit și promovat în online, mai ales în ultima vreme, de anumiți lideri de opinie. „Democrația iliberală” înseamnă „o democrație parțială, o democrație scăzută, goală sau un regim hibrid”.)
Apoi, „moderatorul” Prelipceanu a adus în discuție scrisoarea prin care 82 de membri ai Academiei Române se pronunță „cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale".
„Care este problema cu comunicatul ăsta?”, îi aruncă Prelipceanu pasa Lilianei Popescu, profesor la SNSPA. „Problema acestui comunicat este că academicienii nu fac altceva decât să reflecte o serie de temeri care sunt create în rândul populației, dar și în rândul politicienilor, temeri legate de dispariția granițelor, de posibilitatea oamenilor de a migra, de a pleca de aicea, cum ar fi, la categorii de pildă, medicii, asistentele, în sistemul de sănătate, pleacă în afară, foști intelectuali pleacă să îngrijească oameni în alte țări europene, unde se plătește mai bine. Aici e vorba despre o reacție pe această filieră. Sigur, ea este împachetată, să zic așa, intelectual foarte frumos, sub ideea aceasta a filonului național, a identității românilor... Desigur, noi am avut o mare surpriză când am constatat că în noul guvern instalat avem un minister al Culturii și Identității Naționale. Ce vrea să însemne «identitatea națională»? Sunt egală, sunt identică cu mine însămi, suntem noi toți identici cu noi înșine, cine suntem noi? Deci, vedeți că apar o serie de întrebări din acestea, filozofice, post-moderne, ce să spun? Ideea este că e bine, atât timp cât se mențin lucrurile la nivelul Academiei Române și cât nu se produce o contagiere a acestui spirit naționalist. Pentru că practic, parte din această tendință iliberală este afirmarea naționalismului. De fapt, Trump și trumpismul este (sic!) o formă de afirmare a naționalismului american. Dar un naționalism american care nu se bazează pe valori liberale și pe mândria de a fi american, ci pe frustrarea că nu mai suntem ce-am fost. De unde această acceptare a sloganului «Making USA Great Again» (n.r. - Make America Great Again). Deci, asta este o tentație, face parte din această tendință generală iliberală, și eu sper ca România, care are un trecut, un trecut pe care l-a menționat și domnul profesor Pârvulescu (n.r. – Cristian Pârvulescu), cu legionarism și la modul hard, să zic, hard power, sper să nu avem de-a face, sper să nu reedităm. Și probabil că reacțiile populare virulente, cu ieșit în stradă masiv, cu proteste, cred că vor reacționa și atuncea când – și sper să nu se întâmple, dar dacă - se vor exprima în societatea românească tendințe de această manieră, cum ar fi, de exemplu, această Coaliție pro Familie (n.r. – Coaliția pentru Familie). Și eu sunt pro familie, dar sunt pro familie diversă. Pentru că în societatea românească există o diversitate. Da? Ca să închid.”
De la min.52 din emisiune
După ce a închis doamna conf.univ.dr. Popescu, Prelipceanu a cerut publicitate iar apoi, la întoarcerea emisiei în direct, a condus discuția spre „pericolul reprezentat de naționalism”. Cu exemple din America, Ungaria, Olanda. „Avem aproape 3 milioane de români plecați pe filiera asta, care ar putea să fie foarte repede pradă xenofobiei din Vest”, a declarat Mihaela Miroiu, profesor SNSPS. „Noi nu avem xenofobia de tipul ăsta, pentru că nu se înghesuie nimeni să vină în proporții semnificative aici”, a mai spus ea, adăugând și că „Academia Română trebuie să aibă cu totul altă treabă.”
Cristian Pârvulescu: „Ȋn România, aceste idei au fost introduse cu ajutorul unor agenți străini”
„Ideea de a construi un referendum este o idee iliberală”, crede și Bogdan Iancu, profesor SNSPA. „Discursurile de genul celor ale Coaliției, ca și cele ale Academiei, se concentrează pe o elită. (...) Marea problemă cu această Coaliție este că inventează, pur și simplu, o temă, și inventează un inamic, acolo unde el nu există. Sau este firav, iar politica aia corectă nici nu reușește să fie, de fapt, un discurs atât de vizibil.”
Când Prelipceanu încearcă să ducă în derizoriu numărul românilor care au semnat pentru organizarea referendumului, Cristian Pârvulescu, decan SNSPA, îl contrazice: „Cei care au semnat sunt câteva milioane. 3 milioane (n.r. - „două șase sute”, îi șoptește o colegă de platou). Două milioane șase sute, nici n-are importanță. Sunt foarte mulți. S-au manifestat ei liberi? Sau a fost o acțiune instituțională, pe care o instituție pe care o cunoaștem foarte bine din România, Biserica Ortodoxă, a organizat-o, oficial și neoficial? Pentru că preoții au alergat după semnături în rândul enoriașilor. Ori, asemenea acțiune politică - este o acțiune politică, Biserica Ortodoxă a făcut o acțiune politică - urmărește ceva. Ori, acest ceva, trebuie pus în legătură cu ceea ce se întâmplă în țările din jurul nostru. Ȋn Ungaria și Slovacia, de exemplu, astfel de modificări constituționale au trecut deja. Polonia cunoaște o situație asemănătoare. Are rost să vorbim despre Vladimir Putin și Rusia? Cred că toată lumea știe că acolo există o poziție oficială, ostilă occidentului satanist care nu înseamnă decât manifestarea acestor drepturi ale omului dusă la extrem. Ca urmare, eu cred că trebuie să privim în acest context. Ce se întâmplă în România nu este izolat, ba chiar vine undeva, la sfârșit. România a fost una dintre ultimele țări în care aceste idei au fost introduse, și ele au fost introduse cu ajutorul unor agenți străini”, a precizat Pârvulescu.
El a adăugat că „naționalismul este un sentiment negativ”, iar „legionarismul este un exemplu pentru Coaliția pentru Familie”.
Uite cine vorbește
Liliana Popescu este conferențiar universitar la SNSPA București. A studiat la Universitatea București, Facultatea de Istorie-Filosofie (1982-1986) și în Marea Britanie între 1991 – 1996.
Ȋn 2004, cu sprijinul Fundației ASTRAEA din New York, Liliana Popescu a publicat cartea „Politica sexelor”, în prefața căreia îi adresează mulțumiri și „domnului George Soros și Foreign and Commonwealth Office, pentru deschiderea pe care mi-au oferit-o prin bursa de studii în Marea Britanie la începutul anilor '90, fără de care nu aș fi avut șansa să studiez într-o țară locuită de oameni liberi”, dar și „lui Florin Buhuceanu și organizației ACCEPT, pentru sprijin moral și materiale documentare oferite cu generozitate și pentru deschiderea față de o persoană heterosexuală interesată de sexualități alternative”.
Cristian Pârvulescu, absovent al Facultății de Filosofie, este din 1999 președinte al Asociației Pro Democația, finanțată de George Soros, dar și membru al juriului Barometrului de Opinie Publică, cercetare bianuală realizată de Fundația pentru o Societate Deschisă.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Iohannis a promulgat PL-X 145, LEGEA BARNEVERNETULUI - Legea Firea și Legea Orașul de 15 minute

Paradele depravării: cum să-ți păzești copiii de imaginile și mesajele lor. Sfaturile unei mame

Tragedie: Sora Carla del Gaudio de la o grădiniță catolică din Piatra Neamț a murit după ”deteriorarea stării sale de sănătate”

A murit omul de afaceri și politicianul Liviu Goncea, supranumit ”milionarul KIA”

Seria răpirii copiilor români de către state străine continuă. Nouă emisiune online Starea de Libertate - ActiveNews despre ”Legea Firea” în Occident

Tragedie în sport! Tânăr de 22 de ani din Oradea, mort după o luptă lungă și cruntă cu o boală autoimună. Király Bálint a fost finalist la Campionatul Balcanic de atletism în 2021
Recomandările noastre

ȘI NATO SE TEME DE UN NOU FRONT ÎN KOSOVO. Comandouri islamiste turce intră pe teren contra sârbilor ortodocși. Vor reacționa Rusia și China? Djokovic: KOSOVO e SERBIA!

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
Persoane: Cristian Pârvulescu
Organizații: Coaliţia pentru Familie şi Constituţie Digi 24
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)