PS Iustin: Biserica este prețuită și iubită de români, pentru că niciodată n-a lipsit din comunitate

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit lunea aceasta în Biserica Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Baia Mare, cu ocazia hramului sfântului locaș, informează site-ul oficial al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
În cuvântul rostit, PS Iustin a făcut referire la viața Sfântului Iosif Mărturisitorul din Maramureș și la contextul istoric și social în care a trăit.
Conform Preasfinției Sale, Sfântul Iosif a luptat cu dârzenie împotriva uniației, pentru unitatea de neam și de credință și pentru drepturile românilor. Pentru acest fapt i s-a intentat un proces nedrept și a fost închis în temnița de la Hust.
În cadrul Sfintei Liturghii au avut loc două hirotonii: diaconul Daniel Mircea Sabău a primit preoția pe seama Parohiei Săliște, iar teologul Bogdan Ioan Danco a fost hirotonit diacon.
În acest context, Chiriarhul a vorbit despre importanța misiunii jertfelnice pe care o desfășoară preoții din parohiile mici.
„Indiferent că sunt cincizeci de suflete, sau mii, preoții sunt acolo. Preotul și preoteasa. De multe ori cu studii superioare, cu masterate, cu un copil sau doi, merg acolo și fac apostolat. De aceea, Biserica este prețuită și iubită de români, pentru că niciodată n-a lipsit din comunitate”, a spus Preasfinția Sa.
„În satele noastre mici, nu mai avem învățători, medici, intelectuali, dar Biserica este acolo. De multe ori, preotul îi ia pe bătrânii bolnavi și singuri și-i duce cu propria mașină la medic, că nu mai au pe nimeni. Preotul este sfințitor, învățător, și luminător, dar este și dascăl, medic, și asistent social, este intelectualul satului”, a adăugat PS Iustin.
Împreună cu Preasfinția Sa au slujit Pr. Fabian Coroian și Pr. Florin Stan, protopopi de Baia Mare, respectiv Lăpuș, și alți clerici.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: PS Iustin Sigheteanul
Locații: Maramures
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)