ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



În ședința de Guvern de miercuri a fost dezbătută o hotărâre referitoare la actualizarea valorii de inventar a Palatului Parlamentului, aflat în proprietatea Camerei Deputaților, purtătorul de cuvânt al Executivului anunțând că terenul și clădirea sunt evaluate la 9,3 miliarde de lei.

Potrivit proiectului de hotărâre, terenul pe care se află Palatul Parlamentului cu o suprafață de 31 de hectare valorează 4,05 miliarde de lei, iar clădirea, care are o suprafață desfășurată de 219.744 mp, a fost evaluată la 5,26 miliarde de lei.

”E o valoare de inventar a Casei Poporului, e procedura standard de trecerea în revistă a patrimoniului public. Valoarea de inventar este atât a terenului, cât și a Casei Poporului. Valoarea de inventar a terenului este de peste 4 miliarde de lei și a Casei Poporului cu toate elementele de construcție undeva la peste 5 miliarde de lei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.