Părintele Nicolae Tănase: Doar în primii 19 ani de la Revoluție, în România s-au făcut aproape 18 milioane de avorturi

Doar în primii 19 ani de la Revoluție, în România s-au făcut aproape 18 milioane de avorturi, spune Părintele Nicolae Tănase în cartea „Soțul ideal, soția ideală”, această statistică îngrijorătoare fiind confirmarea faptului că „românii nu mai vor să nască”.
Potrivit Părintelui Nicolae Tănase, sunt foarte multe avorturi până în 14 zile, prin „sterilete și pilule” și „aceasta este enorm”.
„Nu avem voie să nu știm. Cu atâta tehnică ce ne pune la dispoziție în amănunt totul, s-au realizat fotografii ale copilului în pântecele mamei, nu ecografii. Tot cu această aparatură s-a studiat în pântece pulsul în primele zile, în a 9 zi, la o săptămână, la cinci săptămâni, la cinci luni, totul se cunoaște. Și atunci nu putem să facem nici ce face struțul și nici ce face unul sau altul când încearcă să se ascundă. Noi, creștinii, știm cu precizie din Sfânta Scriptură că urziți am fost din pântecele maicii noastre. De la o vreme, știința vine și ne pune toate astea în față ca o evidență. Noi nu avem nevoie de dovezi, pentru că știința se ocupă cu dovezile, cu argumentele”, spune Părintele Nicolae Tănase.
Părintele precizează că dreptul la viață este „o temă actuală și arzătoare”.
„Nenașterea anulează bucuria, adică, nu este copil, nu va fi nepot, nu este copil, nu va fi bucuria primei zile de școală. (...) Nu e naștere, nu e nuntă, nu sunt lacrimi de bucurie la biserică, la cununie, când părinții își aduc copiii la Sfântul Altar, îi predau nașilor și preotul săvârșește Sfânta Taină a Cununiei. Nu ai bucuria de a fi bunic. Iată câte bucurii se pierd. Apoi vine osânda”, explică Părintele Nicolae Tănase în cartea "Soțul ideal, soția ideală” (Editura Anastasis, 2012, pag 212, 216).
Părintele Nicolae Tănase a început lupta împotriva avorturilor din anul 1990, convingând unele tinere să renunțe la avort. Pentru copiii născuți, dar pe care mamele lor nu reușeau să-i crească din cauza sărăciei, Părintele Nicolae înființează în anul 1994 asociația PRO VITA - pentru viață, scrie Doxologia. În acest interval de aproape 30 de ani, Părintele Nicolae Tănase a avut în grijă sute, poate mii de copii, orfani, săraci sau copii ai străzii.
În 2015, Părintele Tănase a fost decorat de către Patriarhul României cu Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur”.
„Felicităm pe Părintele Nicolae Tănase pentru activitatea filantropică deosebită pe care o desfășoară la Parohia «Valea Plopului», dar și pentru multa lucrare misionară în țară și în străinătate, întrucât este adesea invitat să dea mărturie despre credința și învățătura ortodoxă, mai ales despre familie, despre copii ca dar al lui Dumnezeu pentru Biserică și societate. Dorim ca Bunul Dumnezeu să îi dăruiască pentru rugăciunile Sfântului Ioan Gură de Aur aceeași râvnă duhovnicească și aceeași dragoste pentru mântuirea oamenilor, mai ales pentru ajutorarea celor aflați în suferință și în nevoi. Acest moment este un prilej de prețuire, de bucurie și de încurajare. Când se primește o distincție se arată o recunoștință, dar și o speranță de continuare. Recunoștință pentru lucrarea săvârșită deja și speranță pentru continuare lucrării spre binele Bisericii și spre slava Preasfintei Treimi”, a spus PF Daniel.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Părintele Nicolae Tănase Patriarhul Daniel
Locații: Valea Prahovei
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)