ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a transmis un mesaj credincioșilor cu ocazia sărbătoriri Sfintelor Paști. Acesta spune că Învierea Domnului este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie și fundamentul real al relației dintre oameni.

Mitropolitul Moldovei subliniază faptul că  dezbinările, luptele între frați, războaiele și ura au apărut în momentul în care  primii oameni au ales să viețuiască fără Dumnezeu. El explică faptul că  Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ pentru a le oferi oamenilor puterea întoarcerii la Dumnezeu și a unirii între ei: „Prin viețuirea Sa printre oameni, prin Moartea și Învierea Sa, Hristos îl vindecă pe om, înlătură peretele despărțitor dintre om și Dumnezeu și dăruiește puterea unirii între oameni.”

ÎPS Teofan a vorbit și despre celebrarea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment pe care îl consideră de maximă importanță pentru români. Acesta trage un semnal de alarmă asupra faptului că unele din împlinirile de atunci s-au pierdut pe parcurs: „Sunt încă teritorii românești înstrăinate, iar plecarea a milioane de români în afara țării naște probleme uriașe în fața provocării pe care o trăim cu privire la continuitatea și unitatea neamului. Este, de asemenea, multă dezbinare între noi, iar problema nașterii de copii devine din ce în ce mai îngrijorătoare”.

De asemenea, Mitropolitul evidențiază faptul că aceleași lucruri care au dus acum 100 de ani la realizarea unirii sunt necesare și acum pentru a depăși dificultățile în care ne zbatem: „Credința în Dumnezeu, apartenența la aceeași Biserică, nașterea de copii, oameni de stat capabili să înțeleagă mersul istoriei, capacitatea de jertfă a militarilor, a preoților, a învățătorilor, a medicilor, a țăranilor etc. au pregătit marele moment din 1918. Astăzi aceleași lucruri sunt necesare. Întoarcerea la Hristos, apărarea valorilor legate de familie, asumarea condiției de român sunt absolut necesare pentru o viețuire cumpătată, firească și demnă.” 

La final, ÎPS Teofan mai subliniază încă o dată faptul că nimic unitar nu se poate realiza în lipsa lui Dumnezeu: „Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenței dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăință și focul rugăciunii nu arde. Atât armonia puterilor sufletești din om, cât și coeziunea din sânul familiei sau a neamului nu pot fi dobândite în afara raportării noastre la Dumnezeu".
 
Mai jos redăm textul integral al Pastoralei scrise de ÎPS Teofan:

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – TAINA UNITĂȚII NOASTRE

Scrisoare pastorală la Învierea Domnului, Iași, 2018

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAȘILOR ȘI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI

Iubiților preoți din parohii, 
cuvioșilor viețuitori ai sfintelor mănăstiri și 
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu 
din Arhiepiscopia Iașilor: 
har, bucurie, iertare și ajutor 
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit – 
Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt
 
Iubiți frați preoți,
Drept-măritori creștini,

HRISTOS A ÎNVIAT!

În această noapte de har și de lumină ne aflăm în pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Suntem împreună într-un număr mare, având între noi și pe cei care nu vin la sfânta biserică decât în noaptea de Paști sau rareori în timpul anului. Îi îmbrățișăm pe toți cu dragoste de frate și le dorim a fi cât mai mult între noi pentru că facem parte din aceeași familie creștină și este bine și frumos să mergem împreună pe același drum.

Suntem aici, la sfânta biserică, pentru „a lua lumină”. Acest fapt arată că este ceva sau, mai bine spus, că este Cineva Care ne cheamă. Simțim nevoia unui răspuns, avem trebuință de lumină și intuim că în lumina de Paști descoperim pe Cineva Care ne poate călăuzi, hrăni și ajuta. 

Da, iubiți credincioși, este lumina lui Hristos, este Hristos Însuși Care vine spre noi, Care ne cheamă, Care ne așteaptă, Care ne iartă, Care ne îmbrățișează și Care ne iubește. Spre El ne îndreptăm pașii în această noapte de Înviere și nădăjduim ca lumina Lui, El Însuși, să rămână cu noi și în noi pentru veșnicie.
 
Sărbătoarea Sfintelor Paști este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie și fundamentul real al relației dintre oameni.
 
Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, pentru a fi împreună cu noi, pentru a ne dărui viața și slava Sa. În momentul în care primii oameni au ales să viețuiască fără Dumnezeu și, uneori, împotriva lui Dumnezeu, ei s-au rupt de Izvorul vieții. Moartea a pătruns atunci în om și în lume, un zid despărțitor așezându-se între acesta și Dumnezeu. Îndepărtându-se de Dumnezeu, oamenii s-au îndepărtat și unii de alții. Au apărut, astfel, dezbinări, lupte între frați, războaie și multă ură.

Însă Dumnezeu „așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”1. Așadar, Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ la oamenii zidiți de El, pentru a le oferi acestora puterea întoarcerii la Dumnezeu și a unirii între ei. „Domnul S-a întrupat, spune Părintele Dumitru Stăniloae, S-a răstignit și a înviat ca om ca să adune pe toți cei dezbinați în Sine, în infinitatea iubirii Sale față de Tatăl și a Tatălui față de El”2. 

Înainte de Răstignirea și Învierea Sa, Hristos înfățișează Tatălui, în rugăciune, dorința Sa cea mai arzătoare – oamenii să fie uniți între ei: „Mă rog, spune Hristos, ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una (...) precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca și ei să fie desăvârșiți întru unime”3.
 
Prin viețuirea Sa printre oameni, prin Moartea și Învierea Sa, Hristos îl vindecă pe om, înlătură peretele despărțitor dintre om și Dumnezeu și dăruiește puterea unirii între oameni. În sărbătoarea Sfintelor Paști conștientizăm în mod deosebit acest adevăr și exclamăm: „Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul, și pământul, și cele de dedesubt”4. „Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure. Și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veșnică.”5

Iubiți credincioși,

Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasă pentru românii ortodocși, oriunde s-ar fi aflat ei. Granițe nedrepte i-au ținut despărțiți unii de alții, dar limba lor comună și, îndeosebi, aceeași credință i-au menținut în unitate de cuget. Hrăniți din tainele credinței în Hristos înlăuntrul aceleiași Biserici Ortodoxe, românii și-au văzut împlinită dorința de a fi împreună într-o țară care să-i cuprindă pe toți.

La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanță pentru noi, se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru cele întâmplate atunci. Credința în Învierea lui Hristos a fost în acele momente, precum este și astăzi, și izvor de putere în nădejdea de împlinire a năzuinței de unitate. 

A trecut un veac de la acel moment de grație. Unele din împlinirile de atunci s-au menținut, altele s-au pierdut pe parcurs. Sunt încă teritorii românești înstrăinate, iar plecarea a milioane de români în afara țării naște probleme uriașe în fața provocării pe care o trăim cu privire la continuitatea și unitatea neamului. Este, de asemenea, multă dezbinare între noi, iar problema nașterii de copii devine din ce în ce mai îngrijorătoare. 

Dacă analizăm cu onestitate realitățile care, de-a lungul timpului, au condus la realizarea Unirii celei mari de la 1918, constatăm că aceleași lucruri sunt necesare astăzi pentru a depăși dificultățile în care ne zbatem.

Credința în Dumnezeu, apartenența la aceeași Biserică, nașterea de copii, oameni de stat capabili să înțeleagă mersul istoriei, capacitatea de jertfă a militarilor, a preoților, a învățătorilor, a medicilor, a țăranilor etc. au pregătit marele moment din 1918.

Astăzi aceleași lucruri sunt necesare. Întoarcerea la Hristos, apărarea valorilor legate de familie, asumarea condiției de român sunt absolut necesare pentru o viețuire cumpătată, firească și demnă. 

Drept-măritori creștini,

Un mare duhovnic al Bisericii noastre, Părintele Sofian Boghiu, spunea că „rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu”6. Toate planurile noastre, strădania noastră, lupta noastră, știința sau banii, armele sau diplomația nu duc nicăieri dacă suntem goi de Dumnezeu, goi de Înviere, goi de veșnicie. „Căutați, mai întâi, Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă”7, ne spune Hristos.

Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenței dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăință și focul rugăciunii nu arde. Atât armonia puterilor sufletești din om, cât și coeziunea din sânul familiei sau a neamului nu pot fi dobândite în afara raportării noastre la Dumnezeu, la Taina Învierii, la cultura inimii și a minții deschise spre suferința oamenilor și spre veșnicie. Orice altă abordare este „vânare de vânt”8, pierdere de timp și „deșertăciunea deșertăciunilor”9. 

În sensul celor mărturisite, se cuvine, în aceste zile de Paști, să privim la noi înșine și la lumea din jurul nostru și să le vedem pe toate în lumina Învierii lui Hristos. Așezându-ne pe noi, pe cei ce ne sunt aproape și pe toți oamenii în legătură cu Taina Învierii, dobândim răspuns la multe nedumeriri și rezolvare în multe situații grele. 

Altoiți pe lumina Învierii, dobândim, mai înainte de toate, convingerea că moartea nu are ultimul cuvânt în existența noastră. „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?”10, se întreabă Sfântul Apostol Pavel. Iar dacă moartea nu este definitivă, totul este văzut într-o lumină care oferă sens și adâncime pentru tot ce există: om, natură, familie, neam, univers.

Lumina Învierii lui Hristos, așezată în centrul vieții oamenilor, oferă acestora atât un unic centru de referință, precum și calea de apropiere între ei. Cu cât crește apropierea oamenilor de Dumnezeu, cu atât capătă consistență unirea între ei. În această perspectivă, toți și toate dobândesc folos. Familia se întărește, neamul rămâne unit, dușmanii se risipesc, Biserica se bucură și Dumnezeu este întru toate slăvit.

Cu nădejdea că lumina Învierii lui Hristos cuprinde tot mai adânc și cât mai multe suflete, vă încredințez pe toți binecuvântării, iertării și iubirii lui Dumnezeu. Pruncii să vă fie mulți și sănătoși, cele materiale să se înmulțească prin muncă cinstită, pământul țării să vă țină acasă, iar cei plecați să revină în ograda părintească. Rugăciunea și lucrarea tuturor să-i cuprindă și pe românii moldoveni din teritoriile înstrăinate. Durerea și dorul lor să fie al tuturor pentru ca toți să ne regăsim în aceeași Țară și aceeași Biserică cu voia lui Dumnezeu, la timpul potrivit.

În fața tuturor și a fiecăruia în parte, rostesc cu bucurie adevărul mântuitor: HRISTOS A ÎNVIAT!, așteptând de la toți mărturisirea și răspunsul pascal: ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! 

Al vostru părinte și frate întru slujirea Bisericii lui Hristos,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Note bibliografice

1 Ioan 3, 16.
2 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Edi-tura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997, p. 263.
3 Ioan 17, 20-23.
4 „Canonul Utreniei Învierii”, cântarea a 3-a, stihira a doua, în Penticostar, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bu-curești, 1999, p. 16.
5 „Canonul Utreniei Învierii”, cântarea întâi, stihira a treia, în Penticostar, p. 16.
6 Pr. Sofian de la Antim, „Smerenia, poarta spre Împărăție”, în Familia Ortodoxă, nr. 9 (44)/ 2012, p. 1. 
7 Matei 6, 33.
8 Ecclesiastul 1, 14.
9 Ecclesiastul 1, 2.
10 1 Corinteni 15, 54-55