„Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este dintotdeauna cea mai mare biruință asupra iadului și asupra morții. Ea a fost profețită cu sute de ani înainte de către psalmistul David care spunea: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh, a tâlcuit acest adevăr înaintea tuturor susținând că: „Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toți suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 32). Cel Răstignit este Singurul Care poate să spună lumii: „Eu sunt Cel Ce sunt viu. Am fost mort, și, iată, sunt viu, în vecii vecilor, și am cheile morții și ale iadului” (Apocalipsa 1, 18)”, a afirmat ÎPS Irineu. 

Ele nu fug, ci îndură împreună cu Domnul. Și iată-le acolo, în fața mormântului, între durerea și incapacitatea de a se resemna, de a accepta că totul trebuie să se termine așa.

Dacă facem un efort și gândim la viața omului, vedem în chipul acestor femei chipurile mamelor și ale bunicilor. În lupta lor cunoaștem chipul copiilor și al tinerilor care suportă povara și durerea multor nedreptăți. În femeile mironosițe vedem oglindite chipurile tuturor celor care, mergând prin oraș, simt durerea sărăciei, durerea exploatării și a nedreptăților umane. În ele vedem și chipurile acelora care sunt disprețuiți pentru că sunt orfani, săraci și batjocoriți; chipurile acelora a căror privire dezvăluie singurătate și părăsire pentru că nu mai au pe nimeni. Mironosițele reflectă chipul femeilor, al mamelor care plâng văzând cum viața fiilor lor rămâne îngropată sub povara păcatului care frânge multe năzuințe, sub egoismul cotidian care răstignește și îngroapă speranța multora, sub birocrația paralizantă și neproductivă care nu permite ca lucrurile să se schimbe. În durerea lor, femeile mironosițe au chipul tuturor acelora care, mergând prin lume, văd cum demnitatea este răstignită și credința călcată în picioare”,a scris Mitropolitul Irineu.

 

ÎPS Irineu a menționat și Anul Centenarului, ca an al marelui praznic al unității noastre naționale.

 

„În acest an, dedicat unității noastre naționale, aș vrea să aducem un omagiu familiei și patriei noastre unite. Dreptul de a forma o familie, ca „nucleu natural și fundamental al societății”, este întemeiat de Dumnezeu și recunoscut de toate popoarele lumii. Din păcate, familia este astăzi considerată o instituție depășită. În locul stabilității unei căsătorii definitive, se preferă legături ocazionale. Dar, după cum știm, nu poate rezista o casă construită pe nisipul raporturilor fragile și păcătoase. Este nevoie mai degrabă de stâncă pe care să se ancoreze temelii solide ale vieții noastre. Și stânca este tocmai acea comuniune de iubire, fidelă și indisolubilă, care unește bărbatul și femeia, o comuniune care are o frumusețe sfântă și o funcție naturală în ordinea socială. De aceea, considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei, a realității de care depinde de altfel viitorul și dezvoltarea poporului nostru. De fapt, fără familie nu se pot construi societăți în măsură să înfrunte provocările viitorului. Dezinteresul față de familii aduce cu sine consecințe dramatice, dintre care cea dintâi este scăderea natalității.

 

Trăim astăzi o adevărată criză demografică, semnul societăților care înfruntă cu greu provocările prezentului. Nu trebuie să uităm nici situația familiilor dezmembrate din cauza desfrâului, a divorțurilor, a sărăciei și a războaielor. Avem prea des în fața ochilor noștri drama copiilor singuri, adesea victime ale răutății umane. Ne doare sufletul să observăm că multe drepturi fundamentale ale familiei sunt încălcate, după șaptezeci de ani de la Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ne gândim, de asemenea, la bătrâni, și ei de atâtea ori abandonați, mai ales dacă sunt bolnavi, pentru că sunt considerați o povară. Ne gândim la femei, care îndură adesea violențe și samavolnicii chiar și în sânul propriilor familii. Apoi ne gândim și la cei care sunt victime ale traficului de persoane, o formă de sclavie.