Patriarhul Daniel: Ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toți părinții care au copii și să le dăruiască copii celor care nu au. Patriarhul i-a îndemnat pe cei care nu au copii să înfieze

Patriarhul României s-a rugat luni, 21 noiembrie 2016, de Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, pentru toți cei care au copii, dar și pentru cei care nu au.
În cuvântul rostit în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală, Patriarhul i-a îndemnat pe cei care nu au copii să înfieze.
"Felicităm pe toate tinerele femei, pe toate mamele, pe toate maicile care trăiesc credința creștină cu intensitate și sunt un model de viețuire sfântă. Totodată, ne rugăm lui Dumnezeu să ocrotească pe toți părinții care au copii și să le dăruiască copii celor care nu au. Dacă nu au, să adopte copii de la cei care au copii mulți pentru a-i ajuta și astfel tot dar de la Dumnezeu sunt și copiii înfiați. Ne rugăm Maicii Domnului ca să ne ajute cu mijlocirile ei să devenim și noi biserică sfințită, să sfințim sufletul nostru, să-l luminăm cu lumina Betleemului, să-l încălzim cu lumina Duhului Sfânt ca să ne pregătim pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului", a spus Patriarhul Daniel.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai evidențiat că Maica Domnului este icoana spirituală pentru toți creștinii. De asemenea, fiecare creștin trebuie să fie un împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu.
"Această sărbătoare ne îndeamnă și pe noi să ne pregătim prin post, rugăciune, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, din sfintele slujbe și prin toate faptele bune și mai ales prin spovedanie mai deasă și împărtășire mai deasă ca Hristos Domnul să locuiască în noi, după cum a locuit în Maica Domnului și S-a născut din ea. Maica Domnului este icoana spirituală pentru toți creștinii. Fiecare creștin este chemat să devină templu al Duhului Sfânt, să mărturisească credința față de Hristos și în vreme de încercare, greutăți, necazuri și prigoană. Pe de altă parte, fiecare creștin să fie un împlinitor al poruncilor lui Dumnezeu, adică porunca iubirii față de Dumnezeu care se arată în rugăciune și iubirii față de semeni care se arată în fapte bune".

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

CNA susține că Hitler nu a fost homosexual. CIA contrazice CNA, care devine suspect de filo-nazism în favoarea LGBT într-un nou act de cenzură: Podcastul viral al lui Damian Drăghici cu Lidia Fecioru, scos de pe Facebook și YouTube
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Social
Persoane: Patriarhul Daniel
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)