Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, Iași, 01–04 septembrie 2017. Tema generală a întâlnirii ITO de la Iași (2017) este Tânărul în căutarea libertății.

1. Libertatea – o preocupare constantă a umanității

Libertatea a preocupat încă din antichitate pe unii filosofi ca Platon sau Socrate, dar și în timpurile moderne ca Immanuel Kant, Nicolae Berdiaev, Jean Paul Sartre și mulți alții. Libertatea a preocupat, de asemenea, pe unii intelectuali care reflectau asupra raportului dintre libertatea individului și ordinea socială, bazată pe legi, pe drepturi și pe obligații.

Astăzi, în contextul capitalist al noilor ideologii seculariste, se acordă  prioritate drepturilor sau libertăților individuale, fără nicio referință la valorile credinței în Dumnezeu și la vocația omului de a trăi o viață eternă.

Deși tema libertății, ca aspirație permanentă a persoanelor și a popoarelor, a preocupat omenirea de-a lungul timpului, totuși nu există o definiție comună a libertății, esența acesteia fiind greu de definit. Cu toate acestea, se face adesea distincție între libertatea naturală a omului, ca liber arbitru de-a alege între bine și rău, și libertatea socială, ca libertate acordată individului de către societatea în care trăiește.

Desigur, libertatea naturală și libertatea socială au o anumită valoare pentru toți oamenii, dar pentru creștini acestea nu reprezintă libertatea spirituală deplină, libertate descoperită lumii de Iisus Hristos și dăruită celor ce cred în El.

2. Libertatea omului s-a deteriorat (pervertit) prin căderea lui din comuniunea de viață cu Dumnezeu, creatorul universului și al omului

Libertatea pe care o are omul, ca persoană creată după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), a fost grav deteriorată sau coruptă prin neascultarea de Dumnezeu a protopărinților noștri Adam și Eva, când omul a voit să fie ca Dumnezeu, dar în uitare și despărțire de Dumnezeu (cf. Facere cap. 2). Întrucât toți oamenii au moștenit firea lui Adam cel vechi (cf. Romani cap. 5, 12), libertatea omului pe pământ este pervertită de păcat înțeles ca mod de existență egoist și posesiv, care-l împiedică pe om să iubească deplin și permanent pe Dumnezeu și pe toți oamenii („Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc” – constată Sfântul Apostol Pavel – Romani 7, 19).

De asemenea, libertatea omului este pervertită și de duhurile răutății (puterile demonice), care îndeamnă adesea pe om la necredință și la neascultare de Dumnezeu, precum și la ură față alți oameni. De aceea, creștinul luptă „împotriva (…) duhurilor răutății care se află în văzduh” (Efeseni 6, 12).

În sfârșit, cel mai mare obstacol al libertății omului este moartea, deoarece aceasta se opune dorinței omului de a trăi permanent viața sa în relație cu lumea văzută (oamenii și natura). Din acest motiv, Sfânta Scriptură ne spune că „vrăjmașul cel din urmă  (al omului) care va fi nimicit este moartea” (1 Corinteni 15, 26).

3. Iisus Hristos – Noul Adam – a biruit păcatul, iadul și moartea, dăruind astfel omului libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu și pe semeni

Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, S-a făcut om tocmai pentru a elibera pe oameni de păcat, de duhurile răutății și de moarte, acestea fiind obstacole majore ale libertății spirituale a omului. În această privință, Sfântul Apostol Pavel spune că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul și să izbăvească pe aceia pe care frica morții îi ținea în robie toată viața” (Evrei 2, 14-15). Mai precis, Domnul Iisus Hristos, Noul Adam, prin ascultare smerită de Dumnezeu până la moarte pe Cruce și prin Învierea Sa din morți, eliberează pe oameni din starea de robi ai păcatului, ai duhurilor rele și ai morții, înălțându-i la starea de „fii ai slavei lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 21). Ca rod al lucrării mântuitoare și eliberatoare a lui Hristos, prin Sfântul Botez, se dăruiesc creștinului iertarea păcatelor, înfierea după har și învierea din moarte, adică o viață spirituală nouă, după cum a promis Iisus Hristos, zicând: „Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar viața cea nouă a celor care cred în Hristos se cultivă în Biserica lui Hristos prin harul Duhului Sfânt pentru dobândirea vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.

Așadar, libertatea spirituală integrală a omului în Hristos este libertatea deplină de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni în timp și în eternitate.

Referindu-Se la această libertate, Domnul Iisus Hristos ne învață astfel: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Aici adevărul este însăși Persoana Sa divino-umană, Care realizează în Sine comuniunea de iubire eternă a lui Dumnezeu cu umanitatea. De aceea, mai târziu, Iisus Hristos precizează: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6), adică Hristos este Calea spre Adevăr, iar Adevărul ultim este Viața eternă din Împărăția Preasfintei Treimi. Întrucât Duhul Adevărului este Duhul Sfânt (cf. Ioan 14, 26; 15, 26; 6, 13-14), Apostolul Pavel mărturisește că „unde este Duhul Domnului acolo este libertatea” (2 Corinteni 3, 17). Însă, Sfântul Apostol Petru avertizează că libertatea celor ce cred în Hristos, dăruită lor de Duhul Sfânt, nu este libertate de-a săvârși răul, ci libertate de-a săvârși binele: „Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16).

Această libertate spirituală a omului de-a săvârși binele ca iubire smerită față de Dumnezeu și iubire milostivă (darnică) față de oameni este de fapt libertatea deplină pe care au dobândit-o sfinții după ce au luptat timp îndelungat cu patimile egoiste, cu duhurile rele și cu teama de moarte, prin rugăciune, pocăință și post. Iar acești sfinți nu sunt numai monahi, ci și o mulțime de credincioși mireni care au întemeiat familii, au dat naștere la copii și i-au crescut în credință și în iubire față de Dumnezeu și față de oameni. Prin urmare, această libertate deplină este dar al lui Dumnezeu primit prin Botezul în apă și în Duh, însă este și luptă duhovnicească permanentă a omului credincios cu propriul său egoism, pentru a rămâne permanent în starea de iubire smerită față de Dumnezeu și în iubire milostivă (darnică) față de oameni.

4. Libertatea de-a fi permanent în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu oamenii se cultivă în Biserică

Mediul concret al cultivării acestei libertăți spirituale dăruită de Hristos este Biserica lui Hristos sau Casa duhovnicească a Preasfintei Treimi. Din acest motiv, Biserica primește cu multă bucurie pe toți tinerii care caută adevărata libertate și le împărtășește prin Sfintele Taine și Sfintele Sărbători: iubirea părintească a Tatălui ceresc Care Se bucură de fiii duhovnicești ascultători (devotați), dar și de „fiul risipitor” care se pocăiește; le împărtășește tinerilor iubirea vindecătoare și eliberatoare a Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și trupurilor, precum și iubirea sfințitoare a Duhului Sfânt, Mângâietorul, Vistierul bunătăților și Dătătorul de viață.

Libertatea spirituală primită prin credința în Hristos și cultivată în comuniune de rugăciune și iubire fraternă devine izvor de pace, bucurie și fericire. În acest sens, Părintele Stăniloae constată că: „Libertatea pe care ne-o dă Duhul Sfânt merge mână în mână și crește cu viața spirituală. El e Duhul libertății, pentru că e Duhul vieții și, chemându-ne la libertate și ajutându-ne să sporim în ea, ni Se face pricină (izvor) de viață”1.[2]

În prezent constatăm că în familie, la ora de religie din școală, în parohie, în pelerinaj la mănăstire, în școlile de teologie, în centrele educaționale și culturale ortodoxe, tinerii se bucură mult când sunt iubiți de Dumnezeu și de oameni, dar și când sunt încurajați ca și ei, la rândul lor, să iubească pe Dumnezeu în rugăciune și pe semenii lor prin fapte ale iubirii darnice (generoase).

Iar când tinerii creștini ortodocși poartă în sufletele lor iubirea, pacea și bucuria dăruite lor de Hristos, atunci ei pot deveni în lume mărturisitori și misionari ai iubirii lui Hristos în relație cu alți tineri care doresc să dea un sens spiritual profund vieții lor, sau în relație cu tineri aflați în dificultate (abandonați de familie și de prieteni, confruntați cu sărăcia, șomajul, singurătatea, dezorientarea și alte greutăți). În această privință, Biserica apreciază foarte mult activitățile duhovnicești, umanitare și misionare ale tinerilor.

După ce am căutat libertatea în multe etape ale vieții, întrebarea esențială a vieții fiecărui om pe pământ, tânăr sau mai puțin tânăr, este aceasta: Ce am făcut cu libertatea pe care am aflat-o? Dacă această libertate m-a ajutat să iubesc mai mult pe Dumnezeu și pe oameni, atunci am aflat adevărata libertate. Dacă libertatea pe care am aflat-o m-a înstrăinat și mai mult de Dumnezeu, de oameni și de mine însumi, atunci înseamnă că nu sunt liber cu adevărat.

Iată un exemplu: în timpul regimului comunist ateu, mulți tineri, dar mai ales clerici și intelectuali mireni, deși erau chinuiți sau torturați în închisoare, au dobândit, prin suferință și rugăciune multă, o mare libertate a sufletului de a mărturisi credința și de-a ierta pe cei care îi persecutau, asemenea martirilor din primele veacuri creștine. Acestea erau libertatea și pacea dăruite lor de Însuși Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat, adică libertatea de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni nu numai într-un context favorabil, ci și într-un mediu ostil sau opresiv. Aceasta este libertatea sufletului care prin harul lui Dumnezeu transformă suferința Crucii în bucuria Învierii.

În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și pe toți cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși la Iași.

Iar vouă, dragi tineri, vă dorim să petreceți aceste zile în comuniune frățească și în prietenie. De asemenea, ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieții și al bucuriei eterne, să vă binecuvinteze cu pace, lumină și iubire!