Biserica Ortodoxă a rânduit ca astăzi, în a doua zi de Crăciun, să fie sărbătorit Soborul Maicii Domnului. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece aceasta a devenit icoană vie a Bisericii.

Patriarhul României a explicat în cuvântul rostit la Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din cadrul Reședinței patriarhale ce înseamnă Soborul Maicii Domnului.

Această sărbătoare este una dintre cele mai vechi sărbători și datează din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului înseamnă adunarea celor care o cinstesc pe Maica Domnului în a doua zi de Crăciun după marele praznic al Nașterii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos. Când o sărbătoare poartă denumirea de sobor aceasta se referă în general la persoana sau persoanele prin care Dumnezeu a lucrat în chip minunat și a săvârșit lucrări deosebite din istoria mântuirii. Astfel avem: Soborul Maicii Domnului după Nașterea Domnului, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, în 7 ianuarie, după praznicul Botezului Domnului, Soborul Sfinților Părinți Ioachim și Ana după praznicul Nașterii Maicii Domnului. Avem aceste sărbători numite „sobor” ca o adunare de cinstire a persoanelor prin care Dumnezeu a lucrat în mod deosebit în istoria mântuirii noastre.

Sărbătoarea aceasta ne arată în mod deosebit că Maica Domnului este ființa umană din care a luat trup, prin lucrarea Duhului Sfânt, Fiul cel Veșnic al lui Dumnezeu și care S-a zămislit din ea și S-a născut din ea ca Mântuitor al lumii, a mai precizat Patriarhul Daniel:

Maica Domnului este „Biserică sfințită și rai cuvântător”, după cum o numește în cântările ei Biserica, pentru că din ea s-a zămislit umanitatea Fiului veșnic al lui Dumnezeu. Hristos Domnul, ca Fiu veșnic al lui Dumnezeu Tatăl, Se naște veșnic din Tată fără mamă, iar pe pământ S-a născut în timp, în istorie, din mamă fără tată. Deci, este o singură persoană și anume Fiul lui Dumnezeu cel veșnic care de bună voie S-a întrupat, a devenit om, pentru ca pe noi oamenii să ne ridice din păcat și din moarte și să ne dăruiască viață veșnică.

Făcând referire la textul evanghelic citit astăzi la Sfânta Liturghie (vezi mai jos), Preafericirea Sa a explicat că Fuga în Egipt este o lucrare în planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Părintele Patriarh a precizat că prin „fuga în Egipt a pruncului Iisus, purtat de mama sa și de Dreptul Iosif, se arată voința lui Dumnezeu de a chema toate neamurile la mântuire, nu doar pe poporul evreu, ci și pe egipteni și pe toate semințiile care se aflau în jurul țării sfinte”.

Biserica cinstește astăzi și pe Sfântul Nicodim de la Tismana. Sfântul Nicodim a trecut la Domnul în 26 decembrie 1406 și a fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse într-un loc necunoscut, din pricina vitregiei vremurilor. A rămas la Tismana doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb, pe care o purta la piept.

În omilia sa, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre viața și activitatea deosebită a cuviosului considerat și ocrotitor al Olteniei.

Sfântul Nicodim a fost un sfânt nevoitor, organizator al isihasmului în părțile Olteniei. De aceea este considerat și ocrotitor al Olteniei. Ca isihast a fost înnoitor al monahismului românesc de obște. Ne rugăm Maicii Domnului, Sfântului Nicodim de la Tismana și tuturor sfinților să ne dăruiască dragoste multă pentru Hristos și Biserica Sa, râvnă în mărturisirea dreptei credințe și dărnicie pentru a ajuta Biserica lui Hristos și pe semenii noștri spre slava Preasfintei Treimi, a precizat Patriarhul nostru.

Ev. Matei 2, 13-23

După ce s-au dus magii, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Sa și fugi în Egipt și stai acolo, până ce îți voi spune eu, căci Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe mama Sa și s-a dus în Egipt: și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin proorocul, care zice: din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Iar când Irod a văzut că a fost înșelat de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a omorât pe toți copii, care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai mici, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire și țipăt mult; Rahela plângea pe fiii săi și nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. Iar după ce a murit Irod, iată că îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif în Egipt, zicându-i: scoală-te, ia Pruncul și pe mama Lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iar el sculându-se, a luat Pruncul și pe mama Lui și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și a venit și a locuit în orașul, care se numește Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema.