Pentru Antena 3, protestatarii de la MNȚR sunt EXTREMIȘTI
Antena 3, postul deținut de Dan Voiculescu, comite o gravă eroare și îi numește pe cei care au protestat la Muzeul Național al Țăranului Român pentru că se proiectează filme cu homosexuali extremiști.
Informația a foat difuzată atât pe postul TV, dar și pe site-ul omonim.
Cei care au protestat joi în fața muzeului fac parte din Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruință.
„Noi, în general, vinerea și sâmbăta plecăm, ridicăm câte o casă, ajutăm la ridicarea unei biserici, spargem lemne pentru câte un azil de bătrâni, mergem la inundații, încercăm să ne bucurăm de clipe frumoase petrecute între oameni cu valori comune făcând ceva util”, a spus Dan Grăjdeanu, liderul grupului.
„Nu avem nimic cu homosexualii. Ei, dacă vor să își facă ale lor, și le pot face în intimitatea lor, nimeni nu stă să îi fugărească, așa cum fiecare își face treburile lui în taina lui. Noi avem o problemă cu ridicarea acestor devieri la rangul de virtute. Adică și țăranul român și-a făcut copiii iubindu-se cu soția lui, dar nu o să vedeți acum filme pornografice în Muzeul Țăranului Român, ca să vadă lumea cum s-au făcut copiii. Așa nici propagandă homosexuală nu trebuie făcută”, a mai spus acesta.
În sala Horia Bernea, înaintea filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”, mai mulți specatori au pus manele la telefon și au luminat ecranul. Gesturi cu adevărat extremiste, în viziunea Antena 3.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Sorin Berilă: Apel către părinți pentru stoparea taberei LGBT finanțate de Kaufland
Adulții de la Accept încearcă să ademenească în tabere minori de la țară, care se cred ”queer” și ”trans”. E normal așa ceva, e legal!? În Insula lui Epstein? Anunțul a fost răspândit și de graficianul Dan Perjovschi de la GDS și ”22”
ID DIGITAL OBLIGATORIU. Canada se transformă într-un lagăr digital – guvernul investește miliarde de dolari pentru supraveghere totală
România, cel mai mare regres demografic din ultima sută de ani! Pledoarie pentru nașterile naturale vs cezariene. Prof. Dr. Nicolae Suciu, medicul care a asistat 15.000 de nașteri, într-un Video-Interviu Exclusiv ActiveNews: Eu sunt pro-naștere naturală!
Ce spunea Călin Georgescu despre APĂ și l-au ironizat? Acum ONU recunoaște deschis: Lumea a intrat în era PENURIEI DE APĂ. ”Cine va crea primul o conductă de apă va fi bogat”
Măsurile lui Bolojan au dat roade - România a intrat în recesiune tehnică
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Social
Locații: București
Subiecte: Protest film homosexual MTR
Organizații: Antena 3 Muzeul Țăranului Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)