Peste 1.000 de fetițe din România au fost șantajate de un pedofil pe Facebook

Detalii de-a dreptul cutremurătoare sunt dezvăluite din dosarul pedofilului din Mangalia arestat recent de Tribunalul Prahova sub acuzațiile de pornografie infantilă și șantaj.
Peste o mie de fetițe, cele mai mici chiar și de 3-4 ani, au fost victimele acestui bărbat care a recurs la o strategie cât se poate de simplă pentru a-și atinge scopul. Acesta și-a creat un cont de Facebook fals în care se recomanda drept un băiețel de zece ani dornic să lege prietenii cu persoane de vârste apropiate. Odată câștigată încrederea, bărbatul trecea la atac, iar în scurt timp a ajuns să-și creeze o listă cu peste 1000 de prieteni, în mare parte, copile de 9-14 ani.
Procurorii au fost șocați să descopere în calculatorul lui Mihai Caragea fotografii rupte parcă din revistele pentru adulți în care protagoniste erau chiar și fetițe de 3-4 ani, acestea din urmă fiind fotografiate de frații sau surorile lor mai mari, susțin surse judiciare.
Pe lângă aceste imagini pornografice, cele mai multe realizate chiar de către copilele șantajate, procurorii au descoperit pe contul de messenger și discuții între pedofil și fetițe în care se folosea un limbaj obscen.
Șocul este cu atât mai mare cu cât fetițele cooptate în această mizerie de bărbatul de la Mangalia nu provin din familii dezorganizate, monoparentale sau considerate cazuri sociale, ba din contră, susțin surse judiciare.
Anchetatorii trag un semnal de alarmă, mai ales la adresa părinților care, din lipsă de timp, își lasă nesupravegheați copiii în fața calculatoarelor conectate la internet.
Părinții sunt principalii vinovați din cauza cărora copiii ajung victime ale unor bolnavi mintal. Aproape toate conturile de Facebook care aparțin minorilor sunt create chiar de către părinți.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Psiholog militar Laurențiu Niculescu: Asistăm la destrămarea psihică a unei întregi națiuni. Acest lucru trebuie oprit!

De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Tragedie șocantă: Un fost consilier USR s-a sinucis după ce a lansat pe Facebook acuzații explozive la adresa serviciilor secrete din România, aruncându-se apoi de la etajul unui bloc - VIDEO

Cum explică profesorul Silviu Gurlui cauzele blackout-ului din Spania

Premierul Spaniei vine cu noi dezvăluiri despre pana masivă de curent care a lovit Peninsula Iberică: 15 gigawați de energie au dispărut inexplicabil

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)